Cinci lungmetraje şi 83 de scurtmetraje au fost selectate în competiţiile Anim’est 2018, festival care va avea loc între 28 septembrie şi 7 octombrie la Bucureşti.
Selecţia oficială cuprinde titluri care au deja în palmares premii şi nominalizări la cele mai prestigioase festivaluri internaţionale de gen, bifând o varietate de abordări, stiluri şi tehnici de animaţie menite să ofere publicului o imagine de ansamblu asupra industriei la nivel mondial.
Un juriu format din Luce Grosjean, din Franţa, CEO-ul companiei franceze de distribuţie Miyu Distribution, Pavel Horáček, din Cehia, directorul de programe al Festivalului Internaţional de Film de Animaţie AniFilm, din Třeboň, şi regizorul român Sergiu Negulici, câştigătorul competiţiei româneşti la Anim’est 2017, premiat recent cu Grand Prix la Hiroshima IAFF pentru scurtmetrajul său, „Splendida Moarte Accident“, va decide câştigătorul premiului pentru cel mai bun lungmetraj de animaţie, anul acesta.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Titlurile din competiţie sunt „Rubenbrandt - A Gyűjtő/ Ruben Brandt - Collector” (Ungaria, r. Milorad Krstic), „Gatta Cenerentola/ Cinderella the Cat” (Italia, r. Alessandro Rak, Ivan Cappiello, Marino Guarnieri, Dario Sansone), „Hoffmaniada” (Rusia, r. Stanislav Sokolov), „Un homme est mort/ A Man is Dead” (Franţa, r. Olivier Cossu) şi „Tito e os pássaros/ Tito and the Birds” (Brazilia, r. Gustavo Steinberg, Gabriel Bitar, André Catoto Dias).
Competiţia internaţională de scurtmetraj, cea care decide câştigătorul Trofeului Anim’est, cuprinde 42 de animaţii din cele peste 1200 înscrise.
Secţiunea de scurtmetraj studenţesc adună 41 dintre cele mai nonconformiste şi personale poveşti, de pe băncile şcolilor de animaţie din lume, precum Film Academy Baden-Württemberg, The Animation Workshop Danemarca, Gobelins Franţa, The Royal College of Art Londra sau Supinfocom Franţa.
Trofeul Anim’est şi premiile secţiunii de scurtmetraj studenţesc vor fi decise de un juriu format din Thomas Renoldner, din Austria, artist vizual, regizor, producător şi curatorul unor programe de animaţie austriacă la festivaluri importante de profil ca Hiroshima, Zagreb, Cinanima, Anifest şi Balkanima, Vessela Dantcheva, din Bulgaria, regizor de animaţie şi co-fondatoarea companiei de producţie Compote Collective, şi Joris Clerté, din Franţa, artist vizual, muzician, producător şi regizor de animaţie, cunoscut în special pentru scurtmetrajul „La nuit américaine d'Angélique“, nominalizat la premiul César pentru „cel mai bun scurtmetraj de animaţie”, în 2013.
Cea de-a 13-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim'est va avea loc în perioada 28 septembrie - 7 octombrie 2018 la Cinemateca Eforie, Cinema Elvire Popesco, Centrul CINETic, Point şi Expirat.
Biletele vor putea fi achiziţionate în curând pe site-ul eventbook.ro şi vor fi disponibile, de asemenea, în Cinemateca Eforie şi Cinema Elvire Popesco pe toată perioada festivalului.
Anim’est e singurul festival din România care propune filme pentru o nominalizare la Oscar: începând cu 2017, câştigătorul Trofeului Anim’est intră automat pe lista lungă de nominalizări la Oscar, în categoria „cel mai bun scurtmetraj de animaţie”, votată de membrii Academiei Americane de Film.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...