Alan Walker, Tiësto, Clean Bandit, Timmy Trumpet, Topic, Vini Vici şi W&W se numără între DJ-i şi grupurile care vor uca pe scena ediţiei de anul acesta a SAGA Festival de la Bucureşti, programat să aibă loc între 11şi 13 septembrie, în parcul Izvor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În total, mai mult de 50 de artişti vor fi prezenţi pe afişul festivalului.

Pe scena principală vor urca  Alan Walker, Clean Bandit (DJ Set), Don Diablo, John Newman,Mike Williams, Morten, Nervo, Regard, Salvatore Ganacci, Sigala, Tiësto, Timmy Trumpet, Topic, Vini Vici, W&W.

„Sunt încântat că putem aduce experienţa SAGA Festival la Bucureşti şi că artişti precum Alan Walker, Tiësto, CarlCox, Timmy Trumpet vor crea o atmosferă extraordinară după un an greu, marcat de pandemie. Sunt optimist căputem organiza SAGA în septembrie, suntem în legătură constantă cu autorităţile, avem argumente să credem căputem organiza festivalul în condiţii de siguranţă. De altfel, ne pregătim de  EDC Las  Vegas  şi EDC  Europe  înLisabona”, a transmis într-un comunicat Allan Hardenberg, CEO al ALDA, una dintre companiile organizatoare. Prima ediţie a evenimentului era programată pentru iunie 2020.

 Abonamentele pentru SAGA Festival pot fi cumpărate la preţul de 299 de lei, de pe Bilete.ro şi de pe Festicket.ro pentru câteva ore. Ulterior, preţul acestora va deveni 399 de lei, iar în ultima etapă, va fi de 499 de lei. AbonamenteleVIP vor costa 799 de lei până pe 3 iunie, apoi 899 de lei şi 999 de lei în ultima etapă.

Festivalul se va concentra pe promovarea sustenabilităţii, inclusiv prin reducerea la maxim a folosirii plasticului  şi pe reducerea „amprentei de festival” („festival footprint”), un termen ce care se referă la impactul pe care un eveniment de acest tip îl are, ţinândcont de o serie de factori, precum: amprenta de carbon, folosirea unor alimente din producţia locală sau utilizareamijloacelor de transport public. De asemenea,  SAGA   şi-a  unit   eforturile cu  WWF pentru a încuraja publicul să se implice activ în  protejarea biodiversităţii şi să acţioneze responsabil pentru reducerea poluării apei, aerului sau a risipei de alimente.

ALDA este producător global, unul dintre jucătorii de pe piaţă mondială care a organizat peste 350 de evenimente pentru mai mult de 30 de branduri, care are în portofoliul companiei unele dintre cele mai cunoscute evenimente ale industriei muzicale   internaţionale   precum:   Armin Only,  A State of Trance, Electronic Family, AMF, We AreConnected, New Horizons şi The Flying Dutch.

Insomniac produce evenimente inovatoare, complexe şi interactive şi festivaluri de muzică în întreaga lume, sprijinite de cele mai noi tehnologii la nivel de lumini, efecte speciale, pirotehnice, de echipamente de sunet de ultimă generaţie şi de instalaţii de mare complexitate. Timp de peste 25 de ani, Insomniac a organizat mai mult de 2.000 de festivaluri, concerte şi evenimente de club în întreaga lume, care au avut aproximativ 5 milioane de participanţi. Cel mai important eveniment anual organizat de companie, Electric Daisy Carnival Las Vegas (EDC), este cel mai mare festival de muzică dance de la nivel mondial, care atrage peste 465.000 de fani de-a lungul a trei zile. În 2013, Insomniac a început un parteneriat cu Live Nation, una dintre cele mai cunoscute companii de entertainment de la nivel global.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.