Adrian şi Marc Titieni joacă în lungmetrajul „Otto Barbarul”, scris şi regizat de Ruxandra Ghiţescu şi produs de Alien Film în coproducţie cu Polar Bear. Filmările au fost încheiate la finalul lunii aprilie, iar din distribuţie mai fac parte Costică Drăgănescu, Mihaela Sîrbu, Ioana Bugarin, Ioana Flora şi Iulian Postelnicu.
Marc Titieni joacă rolul principal - Otto, un adolescent în vârstă de 17 ani, membru al unei trupe punk din Bucureşti. Filmul îl urmăreşte pe parcursul perioadei în care se confruntă cu pierderea iubitei lui.
Filmările au avut loc în Bucureşti şi au durat 24 de zile. Director de imagine este Ana Drăghici („Povestea unui pierde-vară”, „Două Lozuri”). Octavian Albu, cel care a inspirat personajul lui Otto, este regizorul muzical al producţiei.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
„Ne-am propus, prin intermediul limbajului cinematografic, să fim tot timpul aproape de Otto, de trăirile şi emoţiile lui. Cea mai mare provocare este să trezim empatie faţă de un personaj criptic şi dificil", a transmis Ruxandra Ghiţescu într-un comunicat.
Filmul a primit recent sprijin financiar pentru coproducţie din partea Eurimages (2019), sprijin pentru dezvoltare din partea Centrul Naţional al Cinematografiei (2014 şi 2015) şi Creative Europe - MEDIA (2015), a participat în L’Atelier Cinefondation – Festival de Cannes (2017), a fost selectat la Berlinale Script Station (2016), Cinelink Sarajevo (2016), Solace 23 (2015), Baltic Event Co-production Market (2015) şi a primit premiul pentru dezvoltare oferit de Macedonian Film Agency la Cinelink (2016).
Ruxandra Ghiţescu a mai semnat scurtmetrajele „Ana se întoarce” (2016), „Probleme de familie” (2013) şi „Urban Groove” (2011).
Alien Film este o companie de producţie înfiinţată în România în anul 2013 de Iuliana Tarnoveţchi, căreia i s-a alăturat un an mai târziu Oana Praţa. Din portofoliul casei de producţie fac parte lungmetrajele „Afacerea Est”, „Together Forever”, „With Open Arms”, „Brutus sau the Body Tree” şi scurtmetrajele „Dispozitiv 0068” şi „Ana se întoarce”.
Compania are la activ numeroase producţii internaţionale pentru care a asigurat partea de servicii în România: producţia americană „See you soon”, serialul multipremiat „Killing Eve”, produs de Sid Gentle Films LTD pentru BBC America, lungmetrajele „Kursk”, regizat de Thomas Vinterberg, şi „Parquet”, de Alexandr Mindadze.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.