Actriţa şi vedeta de televiziune Rosie O’Donnell, în vârstă de 56 de ani, s-a logodit cu Elizabeth Rooney, ofiţer de poliţie în vârstă de 33 de ani, cu care are o relaţie de peste un an, potrivit The Hollywood Reporter.
Data nunţii nu a fost stabilită încă, dar va avea loc „în viitorul apropiat”, după cum a spus O’Donnell.
Rosie O’Donnell a mai fost căsătorită de două ori: cu Michelle Rounds (care s-a sinucis în 2017), din 2012 până în 2015, şi cu Kelli Carpenter, căsătorie care a fost anulată în 2004.
Vedeta are patru copii cu Carpenter şi unul cu Rounds.
În prezent, Rosie O’Donnell joacă în serialul „SMILF” al Showtime, alături de Frankie Shaw.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.