Actriţa Hannah Dodd a fost distribuită în rolul Francescăi Bridgerton pentru cel de-al treilea sezon al serialului „Bridgerton”, anunţă Netflix.
Serialul creat de Netflix şi Shondaland va intra în producţie vara aceasta.
Hannah Dodd („Anatomy of a Scandal”) va juca rolul Francescăi Bridgerton, preluând rolul de la Ruby Stokes, care este acum cap de afiş pentru un alt proiect Netflix („Lockwood & Co.”).
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În jurul Francescăi Bridgerton planează puţin mister atunci când o plasăm în contextul familiei sale guralive şi extrovertite. În ciuda naturii sale rezervate, ea se conformează regulilor din societate, având şi o doză de sarcasm şi pragmatism care, în paralel cu mondenitatea superficială, ajung să atragă atenţia atunci când îşi doreşte cel mai puţin.
Hannah Dodd, starul britanic în plină ascensiune, a lucrat pentru prima dată ca actriţă încă de când era la şcoală, jucând unul dintre rolurile principale din serialul „Find Me In Paris”, continuând rolul şi în următoarele două sezoane. De asemenea, Dodd a avut şi un rol recurent în două dintre sezoanele serialului „Harlots”.
2022 a adus lansarea de mare succes a serialului Anatomy of a Scandal, în care Dodd s-a remarcat ca versiunea mai tânără a personajului principal interpretat de Sienna Miller. Mai apoi, a continuat cu interpretarea unui rol principal în mini-seria „Flowers In The Attic: The Origins” - o adaptare a unei serii de cărţi celebre şi controversate. Dodd joacă acelaşi personaj interpretat de Heather Graham în spectacolul original. Cuprinzând două generaţii de drame de familie, a doua jumătate a poveştii se concentrează în întregime pe personajul ei.
În cele din urmă, Dodd a avut şi un rol secundar în continuarea celebrului film „Enola Holmes”, alături de Millie Bobby Brown.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.