Actriţa de origine portoricană Miriam Colon, cunoscută pentru rolul mamei lui Al Pacino din "Scarface" (1983), a murit la vârsta de 80 de ani, anunţă Variety.
Soţul actriţei a declarat pentru Associated Press că Miriam Colon a murit vineri, în urma unor complicaţii medicale de la o infecţie pulmonară.
Cea mai cunoscută apariţie a actriţei este în filmul lui Brian de Palma. Colon şi-a lăsat amprenta în istoria cinematografiei cu mai multe roluri în filme de televiziune, precum şi prin faptul că a înfiinţat Puerto Rican Traveling Theater, în New York.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Miriam Colon s-a născut în Ponce, Puerto Rico, şi a început să joace în liceu, în piese locale. Până în 1953, când a devenit prima artistă portoricană care s-a înscris în faimoasa asociaţie Actors Studio, fondată de Elia Kazan.
A apărut în show-uri de televiziune precum “Alfred Hitchcock Presents”, şi în western-uri precum “Gunsmoke,” şi “Bonanza.”
Cariera ei numără peste 100 de roluri în film şi televiziune.
În septembrie 2015, Miriam Colon a primit National Medal of the Arts de la fostul preşedinte Barack Obama. Colon este considerată o deschizătoare de drumuri pentru mulţi actori de origine hispanică.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.