Actorul John Stamos a devenit tată pentru prima dată la vârsta de 54 de ani, după ce soţia lui, actriţa Caitlin McHugh, a născut un băiat.
El a anunţat duminică seară printr-un mesaj publicat pe Instagram că soţia sa, în vârstă de 32 de ani, a născut.
Fiul lor a fost botezat după tatăl actorului, Billy.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„De acum înainte, cea mai bună parte a mea va fi întotdeauna soţia mea şi fiul meu”, a scris el alături de fotografia alb-negru publicată.
Stamos şi McHugh au o relaţie din 2015, iar în octombrie 2017 şs-au logodit. Două luni mai târziu, cei doi au anunţat că vor deveni părinţi, iar în luna februarie a acestui an s-au căsătorit.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.