Actorul american Charles Grodin, cunoscut pentru rolurile din „Midnight Run”, „The Heartbreak Kid” şi „Beethoven”, a murit la vârsta de 86 de ani.
Grodin a murit pe 18 mai, în casa lui din Wilton (Connecticut), potrivit The New York Times. Fiul lui, Nicholas, a declarat pentru ziarul american că el suferea de cancer.
Charles Grodin a fost o figură populară în comediile de la Hollywood şi în talk-show-urile americane.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
După anunţul decesului, numeroase staruri i-au adus omagii, inclusiv actorul Steve Martin, care l-a descris drept „unul dintre cei mai amuzanţi oameni pe care i-am cunoscut”.
Născut în Pittsburgh (Pennsylvania), Grodin a renunţat la studiile de la Universitatea din Miami pentru a deveni actor.
În anii 1960, a început să joace pe Broadway, iar la scurt timp a făcut trecerea la televiziune şi film. A avut un rol mic în „Rosemary's Baby” (1968) al lui Roman Polanski, iar în anii 1970 cariera lui a demarat. A jucat în filme precum „Catch-22” şi „The Heartbreak Kid”, care i-au consolidat statutul de actor de comedie.
Pentru rolul din „The Heartbreak Kid”, a primit o nominalizare la Globurile de Aur pentru cel mai bun actor. Faptul că nu a câştigat nu l-a demoralizat: „Nu mă plâng vreodată de ceva, pentru că sunt conştient de ce se întâmplă în jurul meu şi sunt conştient şi de faptul că sunt mulţi oameni foarte talentaţi care nici măcar nu au un loc de muncă în industria spectacolului. Dar asta pentru că nu pot suporta respingerea, iar eu pot şi sunt obişnuit cu ea”.
Grodin a fost recompensat la Valladolid International Film Festival din 1988 pentru rolul din comedia de acţiune „Midnight Run”, în care a jucat alături de Robert De Niro.
El a mai primit un Emmy din postura de co-scenarist al unui program TV special cu Paul Simon din 1977. A găzduit propriul show în 1990 şi a apărut frecvent la emisiunile lui Johnny Carson, David Letterman şi Jay Leno.
Unul dintre cele mai cunoscute rolurile ale lui a fost cel din comedia „Beethoven” (1992).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.