Astra Film lansează programul special „Acţiune prin non-ficţiune pentru Ucraina”, în contextul evenimentelor recente din Ucraina. Publicul din toată ţara va avea acces la filme documentare care prezintă poveşti reale din ţara vecină atât de greu încercată de război. Documentarele vor putea fi vizionate pe platforma www.astrafilm.ro, iar un bilet costă 2 euro. Banii strânşi în această campanie vor fi donaţi către cauze umanitare menite să vină în sprijinul poporului ucrainean.
Programul include trei filme: „The Distant Barking of Dogs”, de Simon Lereng Wilmont (2019), respectiv două documentare ale regizoarei ucrainene Alina Gorlova.
Sumele adunate din vânzarea biletelor pentru „The Distant Barking of Dogs” vor merge către UNICEF, iar cele pentru „The rain will never stop” (2022) şi „No obvious signs” (2018) vor fi trimise integral regizoarei Alina Gorlova, care a ales să rămână în aceste zile la Kiev ca să se implice în acţiuni umanitare, alături de organizaţii de voluntari.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Este foarte important să înţelegem realitatea din jurul nostru. Aşa putem să avem o perspectivă corectă şi complexă a evenimentelor. Aşa putem să acţionăm echilibrat, să-i ajutăm pe cei în nevoie şi să avem grijă şi de noi. Să ajuţi înseamnă şi să arăţi adevărul. Iar filmul documentar arată întotdeauna adevărul. Astra Film vă invită să intraţi pe platforma www.astrafilm.ro şi să vizionaţi filme care prezintă poveşti din viaţa ucrainenilor, aşa cum sunt ei, cu aspiraţiile, credinţele şi determinarea lor”, a declarat regizorul Dumitru Budrala, directorul fondator Astra Film, care organizează de 29 de ani Festivalul Internaţional de Film Documentar Astra Film Sibiu.
„Lătratul îndepărtat al câinilor/ The Distant Barking of Dogs”
Regizor: Simon Lereng Wilmont | 90 min | 2017 | Danemarca, Suedia | 19 premii internaţionale
Primul film, la care publicul va avea acces în perioada 4-11 martie, este documentarul Lătratul îndepărtat al câinilor / The Distant Barking of Dogs, al regizorului Simon Lereng Wilmont. Documentarul, extrem de apreciat, are în palmares 19 premii la festivaluri de film. Filmul s-a aflat în 2019 pe lista scurtă a producţiilor cinematografice propuse pentru categoria Film Documentar. A câştigat premiul Festivalului Internaţional de Film Documentar Amsterdam 2017, pentru cea mai bună primă apariţie. De asemenea, a fost nominalizat pentru Cel mai bun documentar la cea de-a 31-a ediţie a Premiilor Filmului European din 2018. În ianuarie 2019, „The Distant Barking of Dogs” a câştigat premiul Cinema Eye Honors.
„Lătratul îndepărtat al câinilor”/ “The Distant Barking of Dogs” dezvăluie efectul războiului asupra copiilor. Oleg, un băiat de zece ani, trăieşte în Ucraina de Est, o regiune unde războiul face parte din viaţa de zi cu zi a oamenilor. Se aud adesea Răsună adesea rafale de armă şi explozii de rachete şi trec din când în când maşini ale armatei. Multă lume a părăsit acest loc periculos. Nu şi Oleg, care rămâne aici împreună cu bunica lui, cea care are grijă de el de când i-a murit mama. În timp ce aşteaptă ca războiul să se sfârşească, Oleg îşi petrece timpul cu vărul mai mic Yarik şi cu prietenul lor mai mare Kostia. Au tot felul de peripeţii, vorbesc despre ce înseamnă să fii bărbat adevărat şi se testează reciproc, uneori întrecând limita.
Regizoarea Alina Gorlova a rămas în Kiev pentru a-şi ajuta compatrioţii
Programul include şi două filme ale regizoarei ucrainene Alina Gorlova, care a ales să rămână în Ucraina pentru a-şi ajuta ţara şi compatrioţii în aceste vremuri grele. Este vorba despre filmele Ploaia nu se va opri niciodată / The rain will never stop (2022) şi Fără semne evidente / No obvious signs (2018).
„Ploaia nu se va opri niciodată/ The rain will never stop”
Regizor: Alina Gorlova | 102 minute | 2020 | Ucraina, Letonia, Germania, Qatar | 10 premii internaţionale
Documentarul alb-negru „Ploaia nu se va opri niciodată” duce publicul într-o călătorie puternică, captivantă vizual, prin ciclul nesfârşit de război şi pace al umanităţii. Tânărul Andriy Suleyman, în vârstă de 20 de ani, încearcă să-şi asigure un viitor durabil, în timp ce se confruntă cu efectele teribile pe care le au asupra sa diferite conflicte armate. De la războiul civil din Siria până la luptele din Ucraina, existenţa lui Andriy este marcată de alternanţa eternă a vieţii şi morţii.
„Fără semne evidente/ No obvious signs”
Regizor: Alina Gorlova | 64 minute | 2018 | Ucraina | 4 premii internaţionale
Filmul non-ficţiune „Fără semne evidente” este povestea unei femei care se întoarce de la război şi încearcă din greu să revină la o viaţă normală: vorbeşte cu psihologii, se luptă cu PTSD şi atacurile de panică. Documentarul arată drumul ei de la începutul reabilitării până la întoarcerea la muncă.
Banii strânşi din vizionarea celor două documentare vor fi donaţi către Alina Gordova, care a ales să rămână în Kiev, „alături de prieteni”, după începerea invaziei ruseşti şi spune că în acest fel a realizat „amploarea catastrofei umanitare din oraş şi din alte oraşe ale Ucrainei”. Aşa că s-a implicat în acţiuni umanitare, alături de organizaţii de voluntari. „Nu intrăm în panică. Încercăm să ne organizăm şi să prevenim măcar unele consecinţe ale acestui război”, spune Alina Gorlova.
Programul „Acţiune prin non-ficţiune pentru Ucraina” este o iniţiativă Astra Film şi ANM Astra.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.