Transportatorul aerian low-cost Wizz Air a anunţat miercuri că suspendă toare rutele dintre Spania şi România între 18 şi 31 martie 2020 inclusiv din cauza restricţiilor de călătorie de 14 zile impuse de autorităţile române pe toate zborurile dintre cele două ţări în cadrul eforturilor de a limita răspândirea coronavirusului.
Ca urmare a aceloraşi restricţii, zborurile către Italia vor rămâne suspendate până pe 5 aprilie inclusiv, arată un comunicat al companiei.
Totodată, din cauza unor restricţii impuse de autorităţile din Malta, toate zborurile spre şi dinspre Malta sunt suspendate între 21 martie şi 10 aprilie.
”Pasagerii cu rezervări afectate de suspendarea zborurilor vor fi informaţi automat prin e-mail dacă au rezervat direct pe wizzair.com sau prin aplicaţia pentru mobil. Clienţii vor primi automat în contul de client WIZZ 120% din valoarea achitată pentru călătorie, sumă care poate fi folosită în următoarele 24 de luni pentru achiziţia de produse şi servicii Wizz Air. Pasagerii pot alege rambursarea banilor – care va dura mai mult – şi vor fi informaţi despre paşii necesari pentru un transfer bancar sau transferul către un card bancar printr-un e-mail separat. În acest caz, clienţii vor putea primi doar 100% din suma achitată iniţial”, precizează compania.
Pasagerii care şi-au făcut rezervările prin intermediul agenţiilor de turism – inclusiv agenţiile de turism online – trebuie să ia legătura cu agenţia de unde şi-au cumpărat biletele.
”Wizz Air îşi cere scuze pentru inconvenientele pe care le pot produce aceste restricţii de călătorie clienţilor şi îi asigură că siguranţa şi binele pasagerilor şi ale echipajului rămân principalele priorităţi ale companiei”, mai spun reprezentanţii companiei.
Wizz Air oferă mai mult de 700 de rute de la 25 de baze, ce asigură conexiunea între 155 de destinaţii din 45 de ţări. 40 de milioane de pasageri au călătorit cu Wizz Air în 2019. Compania operează o flotă de 121 de aeronave Airbus.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.