Warner Music Group a anunţat luni că a vândut aproximativ 75% din acţiunile Spotify pe care le deţine pentru circa 400 de milioane de dolari, potrivit Variety.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La începutul acestui an, Sony Music a anunţat că a vândut 17,2% dintre acţiunile sale Spotify, tranzacţie care a însemnat un câştig de 260 de milioane de dolari pentru companie.

„Pentru a nu exista o interpretare greşită a raţionamentului deciziei noatre de a vinde, vreau să fiu clar: Suntem o companie muzicală şi nu, prin natura noastră, deţinători pe termen lung de acţiuni tranzacţionate public”, a transmis Stephen Cooper, CEo al WMG. „Această vânzare nu are nimic de-a face cu viziunea noastră asupra viitorului Spotify. Suntem foarte optimişti legat de creşterea numărului abonaţilor”.

Procentajul acţiunilor deţinute de Warner este acum de puţin sub 5%. De cealaltă parte, Sony Music deţine 5,7% acţiuni.

Vânzarea acţiunilor Spotify a avut loc după închiderea celui de-al doilea trimestru, care s-a încheiat pe 31 martie, în care compania Warner a înregistrat pierderi nete de 1 milion de dolari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.