Volvo Trucks a anunţat miercuri că a început producţia a trei modele de camioane electrice grele, preşedintele producătorului de vehicule spunând CNBC că ştirea reprezintă ”un moment important” pentru companie.
Compania a declarat că vehiculele electrice Volvo FM, Volvo FMX şi Volvo FH ar putea transporta o greutate totală de 44 de tone.
Potrivit companiei, raza de acţiune pentru FM electric este de până la 380 de kilometri. Autonomia FMX şi FH este de până la 320 km şi, respectiv, 300 km.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Compania a spus că producţia începe la o unitate din Göteborg, Suedia. Anul viitor, Volvo Trucks va începe producţia la o fabrică din Gent, Belgia.
Bateriile vor fi furnizate de o fabrică Volvo Trucks din Gent.
Volvo Trucks, care face parte din Grupul Volvo, a declarat că acum are ”şase modele de camioane electrice în producţie de serie la nivel global”.
Vorbind la CNBC miercuri dimineaţă, preşedintele Volvo Trucks, Roger Alm, a fost optimist cu privire la perspectivele de viitor ale companiei.
De fapt, am vândut deja 1.000 de unităţi din aceste camioane electrice grele înainte de începerea producţiei”, a spus el. Elm a continuat să adauge că Volvo Trucks a constatat ”o cerere în creştere în viitor”.
În observaţiile publicate pe site-ul companiei sale, Elm a spus că, până în anul 2030, ”cel puţin 50% din camioanele pe care le vindem la nivel global ar trebui să fie electrice”.
Pentru camioane, precum şi pentru maşini, opţiunile de încărcare adecvate vor fi importante atunci când vine vorba de eliminarea preocupărilor legate de ”anxietatea de autonomie”, un termen care se referă la ideea că vehiculele electrice nu pot efectua călătorii lungi fără a pierde puterea şi a rămâne blocate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.