Începând cu data de 1 ianuarie 2020, ca urmare a scăderii tarifului reglementat la nivel de gros, pentru majoritatea planurilor tarifare a crescut volumul de date (MB/GB) ce pot fi consumate în roaming în UE/SEE (Uniunea Europeană plus Norvegia, Islanda şi Liechtenstein), fără aplicarea unor taxe suplimentare, potrivit unui comunicat emis joi de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
"Tot de la această dată, în cazul depăşirii limitelor utilizării rezonabile a unor servicii în roaming în UE/SEE, au scăzut şi suprataxele care pot fi aplicate consumului ulterior, astfel: suprataxa pentru date a scăzut cu aproximativ 22%, de la 4,5 la 3,5 euro/GB, fără TVA; suprataxa pentru apelurile primite a scăzut cu aproximativ 7%, de la 0,85 la 0,79 eurocenţi/minut, fără TVA", arată ANCOM.
Pentru anul 2020, nivelul maxim al suprataxei pe care furnizorul RCS&RDS este autorizat să o perceapă propriilor clienţi pentru apelurile primite în roaming în SEE, în condiţiile prevăzute în Decizia preşedintelui ANCOM nr. 679/2019, a scăzut de la 0,85 la 0,79 eurocenţi/minut, fără TVA.
Din data de 15 iunie 2017, datele (internetul mobil - MB/GB) consumate în roaming în UE/SEE se tarifează, în principiu, la fel ca în România. Totuşi, în cazul celor mai multe dintre planurile tarifare, furnizorii pot stabili un volum de date care pot fi consumate în roaming în UE/SEE fără costuri suplimentare într-o perioadă de facturare (volum de consum rezonabil). Începând cu 1 ianuarie 2020 volumul de consum rezonabil a crescut cu aproximativ 22% faţă de cel aplicat în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2019.
După depăşirea volumului de consum rezonabil, furnizorii pot să aplice o suprataxă, chiar şi în cazul în care traficul inclus nu a fost complet epuizat. Cu începere de la 1 ianuarie 2020 suprataxa nu va putea depăşi 3,5 euro/GB (0,35 eurocenţi/MB), fără TVA.
"În cazul planurilor tarifare (cartele preplătite, abonamente, (extra-opţiuni) care includ trafic de date nelimitat, cât şi al celor pentru care tariful calculat per GB este sub 3,5 euro, fără TVA, utilizatorii pot consuma următoarea cantitate de date în roaming în SEE, fără taxe suplimentare, exprimată în GB", precizează ANCOM.
În cazul cartelelor preplătite fără resurse de date incluse (cu plata pe unitatea de consum, per MB/GB), utilizatorii pot consuma iniţial următoarea cantitate de date în roaming în SEE, fără taxe suplimentare, exprimată în GB (pe măsură ce utilizatorul plăteşte din creditul disponibil, volumul de consum rezonabil al datelor se diminuează).
Pentru a uşura estimarea volumului de date pe care utilizatorii le pot consuma în roaming în UE/SEE fără suprataxă, ANCOM a dezvoltat o aplicaţie de tip "widget". Aplicaţia a fost actualizată cu tariful de 3,5 euro/GB, valabil începând cu data de 1 ianuarie 2020. Aplicaţia oferă rezultate relevante pentru toţi utilizatorii de planuri tarifare cu acces la roaming, cu excepţia celor ai RCS&RDS, operator autorizat să aplice suprataxe de roaming de la prima unitate de consum.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.