Având în vedere restricţiile tot mai severe şi cifrele îngrijorătoare ale pandemiei din România, turiştii români care s-au vaccinat deja ori au trecut prin boală optează pentru ţări din vestul Europei, iar Italia, Marea Britanie, Spania, Germania sau Franţa sunt printre cele mai căutate destinaţii de călătorie în rândul românilor în această toamnă, arată datele agenţiei de turism online Vola.ro.
"Valul patru pandemic nu a descurajat călătoriile. Românii călătoresc tot mai des cu ajutorul certificatului verde. Având în vedere restricţiile tot mai severe şi cifrele îngrijorătoare ale pandemiei din ţara noastră, turiştii români care s-au vaccinat deja ori au trecut prin boală evadează spre ţări din vestul Europei, care au depăşit deja valul patru.", arată compania.
Conform specialiştilor Vola.ro, Italia, Marea Britanie, Spania, Germania sau Franţa sunt printre cele mai căutate destinaţii de călătorie în rândul românilor în această toamnă. În aceste ţări restricţiile pentru cei care deţin certificatul verde sunt minime, atracţiile turistice sunt deschise, iar viaţa de zi cu zi seamănă tot mai mult cu cea pe care o ştiam cu toţii, de dinainte de pandemie.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"Se conturează astfel un nou trend în turism: deşi ne apropiem cu paşi repezi de finalul toamnei, iar vremea nu mai este neapărat prietenoasă, deţinătorii certificatului verde îşi doresc să călătorească şi rezervă tot mai des vacanţe last-minute de tip city-break spre marile capitale europene. Obiceiurile de călătorie de dinainte de pandemie ne-ar fi indicat că nu ne mai aflăm în sezonul acestui gen de călătorii de scurtă durată, însă procentul încă mic de români vaccinaţi şi numărul în creştere de îmbolnăviri duce la o schimbare de paradigmă tot mai pronunţată în ceea ce priveşte cererea de produse turistice din România", mai arată compania.
155 euro a fost preţul mediu al unui bilet de avion pe rutele europene cele mai iubite de români, iar Bucureşti-Bruxelles cea mai ieftină rută, urmată de Londra şi Milano.
Conform datelor colectate de specialiştii Vola.ro, tarifele la biletele de avion sunt mai prietenoase decât în trecut, companiile aeriene având frecvent promoţii.
"Astfel, pentru un bilet pe una dintre cele mai solicitate rute, Bucureşti-Milano, românii scot din buzunar circa 35 de euro. Pentru un zbor până la Londra, românii plătesc, în medie, 103 euro, iar pentru Dublin 64 euro. La polul opus în topul celor mai vândute rute în luna octombrie se află Dubai, destinaţie pentru care se plăteşte, în medie, 313 euro pe biletul de avion cu plecare din Bucureşti, iar dintre destinaţiile europene Barcelona sau Lisabona sunt cele cu tarifele de zboruri cele mai piperate", arată Vola.ro.
Compania arată că au existat tarife mai mici la biletele de avion pentru Italia, Marea Britanie sau Belgia decât la cele pe rute interne din România.
Dată fiind cererea crescută pentru destinaţii cu o comunitate mare de români şi multiple atracţii turistice, cum ar fi Italia, Marea Britanie sau Belgia, dar şi nesiguranţa asociată sejururilor în România pe fondul multiplelor schimbări şi restricţiilor tot mai severe ce conduc la anularea unor evenimente sau desfăşurarea lor fără spectatori (de exemplu Turneul de tenis de la Cluj Napoca sau Turneul de DOTA 2 de pe Arena Naţională din Bucureşti) şi, implicit, scăderea interesului pentru destinaţii interne, adesea biletele de avión pe rute externe pot fi achiziţionate cu preţuri mai mici decât acelea plătite pentru un zbor intern în România, spun reprezentanţii companiei.
Astfel, conform datelor furnizate de Vola.ro, pentru călătorii interne în România, tariful mediu al biletelor de avion este de 114 euro per segment de zbor. Adesea, turiştii plătesc mai puţin pentru a se întoarce din Londra, Madrid, Paris sau Bruxelles la Bucureşti decât pentru a zbura de la Cluj la Bucureşti, rută internă cu preţ mediu de 130 de euro în luna octombrie.
Totodată, dacă în luna septembrie a acestui an, rutele interne au fost cele mai solicitate, odată cu noile restricţii COVID-19 impuse în România, rezervările pentru zborurile care unesc cele mai mari oraşe din România au suferit o uşoară scădere. Turismul de afaceri şi vizitarea rudelor şi prietenilor rămân principalele motive pentru călătoriile interne, aceşti turişti nefiind neapărat afectaţi de schimbările anunţate de către autorităţi.
"Pe lângă reîntâlnirea cu familiile sau prietenii plecaţi peste hotare, cel mai important factor care îi convinge pe români să planifice o vacanţă în această perioadă este nevoia de relaxare, eliberarea de stres şi, tot mai adesea, dorinţa de a se bucura cât mai repede de normalitatea care momentan pare destul de departe în România. Anterior, volatilitatea listei semafor şi riscul de a intra în carantină la întoarcerea din vacanţă îi reţinea pe români din a călători", precizează compania.
Acum, însă, graţie certificatului verde, lucrurile sunt cu mult simplificate, iar turiştii vaccinaţi sau trecuţi prin boală în ultímele şase luni pot reveni în România din orice ţară fără a fi necesară testarea COVID sau carantina.
“În contextul epidemiologic actual din ţara noastră, românii sunt tot mai deschişi spre călătorii şi aleg cu precădere ţări care au depăşit deja cu repercusiuni minime valul patru al pandemiei şi care în prezent au foarte puţine restricţii pentru persoanele care deţin certificatul verde. Totodată, se observă o uşoară creştere a ‚booking window’, adică numărul de zile dintre rezervare şi plecarea propriu-zisă, de la 16 zile la 19 zile, ceea ce indică un optimism mai pronunţat decât în urmă cu ceva luni, dar nu putem vorbi încă de vacanţe planificate din timp. Înainte de pandemie, vacanţele chiar şi de tip city break se rezervau, în medie cu 28 de zile în avans”, a declarat Claudia Tocilă, director de marketing la Vola.ro.
În 2015, Vola.ro a primit o investiţie de 5 milioane de euro din partea 3TS Capital Partners, acelaşi fond care a mai investit în România în Elefant.ro, InternetCorp, Zoot şi Vector Watch.
În 2019, Vola.ro a avut o cifra de afaceri de aproximativ 10,6 milioane de euro la un volum de tranzacţii de 71 milioane euro.
În luna august, 2020, Vola.ro a lansat Vola Boats, un serviciu de închiriat ambarcaţiuni dezvoltat în parteneriat cu Boataround.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.