Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirmă că depozitele de gaze realizate de România înaintea acestei ierni sunt ”cu mult peste nivelul golire prognozat”, el arătând că România are înmagazinaţi 2,3 miliarde metri cubi de gaz.
”Depozitele de gaze sunt la două miliarde două sute treizeci (metri cubi – n.r.), sunt undeva la 68%. Sunt cu mult peste nivelul de golire care a fost prognozat”, a afirmat Virgil Popescu, marţi seară, răspunzând unei întrebări a jurnaliştilor, la finalul vizitei făcute în judeţul Gorj.
La finalul primei săptămâni din luna noiembrie 2022, Virgil Popescu anunţa că au fost înmagazinaţi peste 3 miliarde de metri cubi de gaze în depozite, ceea ce reprezintă un record absolut.
Ministrul dădea asigurări că în iarna 2022-2023 nu vor exista probleme în ceea ce priveşte asigurarea consumului de gaze în România nici pentru populaţie, nici pentru economie.
”Am depăşit 3 miliarde de metri cubi de gaze naturale în depozite! Record absolut! Astăzi, 7 noiembrie, avem în depozite gaze naturale în procent de 97,75% - 3000,7 milioane metri cubi. Da, repet: NU vom avea probleme cu gazele în această iarnă. Populaţia şi economia nu vor avea de suferit”, transmitea Virgil Popescu, în 7 noiembrie.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.