Chiriaşii clădirilor de birouri caută acum spaţii sigure din punct de vedere sanitar şi flexibilitate din partea proprietarilor clădirilor, acestea fiind două dintre trendurile induse de pandemia COVID, spune Ştefan Tudos, vicepreşedinte Genesis Property, care se aşteaptă ca în următorii 1-3 ani lucrurile să revină la realitatea de dinaintea crizei sanitare în privinţa muncii la birou.
El se aşteaptă ca modelul hibrid, în care angajaţii lucrează de la birou, dar şi de acasă, să continue cel puţin în perioada următoare pentru companiile multinaţionale, dar peste 1-3 ani vom reveni la realitatea de dinaintea pandemiei.
“Biroul face parte din viaţa noastră, este important pentru socializare şi dezvoltarea personală. Odată ce restrictiile sunt ridicate şi pandemia va fi în spatele nostru – şi ştim cu toţii că memoria colectivă este de scurtă durată - peste 1 an, 2 ani sau 3 ani lucrurile vor reveni la o realitate aproape prepandemică”, a spus Tudos la Videoconferinţa Profit.ro - Cum iese piaţa imobiliară din criza Covid-19.
El a remarcat totodată că, deşi restricţiile au împiedicat angajaţii să lucreze de la birou, activitatea companiilor a continuat, fără ca veniturile lor să fie puternic afectate, cel puţin în cazul clienţilor Genesis Property.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.