Viceprim-ministrul Italiei a criticat decizia Autorităţii guvernamentale pentru protecţia datelor de a interzice temporar chatbot-ul ChatGPT, declarând că blocarea din cauza preocupărilor legate de confidenţialitate pare excesivă, transmite Reuters.
OpenAI, susţinută de Microsoft a oprit vineri accesul la ChatGPT în Italia, după ce agenţia naţională pentru protecţia datelor şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la posibile încălcări ale confidenţialităţii şi pentru că nu a verificat dacă utilizatorii au vârsta de ceeel puţin 13 ani, aşa cum a solicitat.
Măsura agenţiei, care este independentă de guvern, a făcut Italia prima ţară occidentală care a luat măsuri împotriva unui chatbot alimentat de inteligenţă artificială.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Găsesc disproporţionată decizia autorităţii care a forţat #ChatGPT să blocheze accesul din Italia”, a scris Matteo Salvini, liderul partidului de guvernământ Liga, pe Instagram.
Salvini, care este şi ministrul Transporturilor, a spus că decizia autorităţii de reglementare este ”ipocrită” şi că este nevoie de bun simţ deoarece ”problemele de confidenţialitate privesc practic toate serviciile online”.
Autoritatea italiană pentru protecţia datelor a refuzat să comenteze postarea lui Salvini.
De la lansarea sa de anul trecut, ChatGPT a declanşat o nebunie tehnologică, determinând rivalii să lanseze produse similare şi companiile să integreze acest chatbot sau tehnologii similare în aplicaţiile şi produsele lor.
OpenAI, care a dezactivat ChatGPT pentru utilizatorii din Italia în urma solicitării agenţiei, a declarat vineri că lucrează activ pentru a reduce utilizarea datelor personale în formarea sistemelor sale AI, cum ar fi ChatGPT.
”Aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm îndeaproape cu (agenţia italiană de protecţie a datelor) şi să îi informăm cu privire la modul în care sunt construite şi utilizate sistemele noastre”, se arată în comunicat.
Interdicţia ar putea dăuna afacerilor naţionale şi inovaţiei, a spus Salvini, adăugând că speră să se găsească o soluţie rapidă şi să fie restabilit accesul la chatbot în Italia.
"Orice revoluţie tehnologică aduce mari schimbări, riscuri şi oportunităţi. Este corect să controlezi şi să reglementezi printr-o cooperare internaţională între autorităţi de reglementare şi legiuitori, dar nu poate fi blocată", a spus el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.