Vama Buzăului, localitate aflată la poalele munţilor Ciucaş, este cea de-a opta destinaţie ecoturistică a României, aceasta a obţinut recunoaşterea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT), informează ministerul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”România are o nouă destinaţie ecoturistică. Este vorba despre Vama Buzăului, localitate aflată la poalele munţilor Ciucaş, care doar ce a obţinut recunoaşterea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT)”, informează ministerul.

Certificarea a fost acordată după verificarea îndeplinirii, în teren, a celor 100 de criterii de eligibilitate, prevăzute în Strategia Naţională de Dezvoltare a Ecoturismului (2019-2029). Verificările au fost efectuate de către comisia formată din specialişti ai MEAT, ai Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare a Turismului şi ai Asociaţiei de Ecoturism România.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Felicit administraţia locală din Vama Buzăului pentru angajamentul ferm de a promova turismul durabil şi iniţiativele de conservare şi protejare a mediului! De altfel, acest exemplu de bună practică, aflat acum pe lista destinaţiilor ecoturistice ale României, trebuie replicat de tot mai multe localităţi care beneficiază de patrimoniu cultural şi natural valoros. În această manieră, putem construi un viitor sustenabil pentru noi toţi, dar mai ales pentru generaţiile ce vor urma”, a declarat ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului, Ştefan Radu Oprea.

Vama Buzăului a devenit, astfel, cea de-a opta destiaţie ecoturistică a României, care beneficiază de recunoaşterea MEAT.

”Aşezarea pitorească vă invită să descoperiţi, în deplină armonie cu natura, Rezervaţia Valea Zimbrilor şi traseele montane pe care le puteţi parcurge atât la pas, cât şi cu bicicleta. Tot aici, în Vama Buzăului, mâncărurile tradiţionale sunt puse la loc de cinste. Aşa se explică şi existenţa, în acest loc, a celor mai multe puncte gastronomice locale din întreaga ţară”, mai arată ministerul.

Conceptul de Destinaţie Ecoturistică a fost dezvoltat începând din anul 2012 de autoritatea publică centrală pentru turism, în parteneriat cu instituţii şi organizaţii reprezentative la nivel naţional (Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Turism şi Asociaţia de Ecoturism din România), având la bază Criteriile Globale pentru Turism Durabil (GSTC) şi Standardul European de Ecoturism (EETLS).

La momentul respectiv (2012), România a fost prima ţară din Europa care a lansat un astfel de sistem de recunoaştere a destinaţiilor ecoturistice

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.