Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă, luni, că a fost desemnat constructorul sectorului de autostradă lipsă dintre Cluj şi Târgu Mureş.
UPDATE: ”Luni, 31.01.2022, după finalizarea procesului de evaluare a ofertelor, CNAIR a comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului pentru “Proiectarea şi execuţia Autostrăzii Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, Secţiunea 2A: Ogra – Câmpia Turzii, Lot 3: Cheţani – Câmpia Turzii – Relicitare”. Ofertantul desemnat câştigător este Asocierea DRUM ASFALT SRL – OPR ASFALT SRL – OBRAS PUBLICAS Y RAGADIOS SA – TRAMECO SA – DRUMURI BIHOR SA, cu preţul de 363.798.484,19 Lei fără TVA”, a transmis, luni, CNAIR.
Compania precizează că durata contractului este de 3 luni pentru perioada de proiectare şi 18 luni perioada de execuţie a lucrărilor. Durata de garantie a lucrarilor ofertată este de 120 de luni.
Potrivit acestuia, suma pentru proiect este de 363,79 milioane de lei (fără TVA).
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Constructorul are la dispoziţie 3 luni pentru proiectare şi 18 luni pentru execuţia lotului de 15,70 km finanţat din fonduri europene.
”Dacă nu apar contestaţii şi contractul va fi semnat rapid, din 2023 vom putea circula doar pe autostradă pe cei aproximativ 100 de km dintre municipiile Cluj-Napoca şi Târgu Mureş”, a mai scris ministrul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.