Poliţiştii din Bucureşti au făcut, joi, percheziţii într-un dosar de delapidare şi spălarea banilor în care sunt vizate mai multe firme din domeniul reciclării deşeurilor. Prejudiciul este estimat la peste 12 milioane de lei. Au fost ridicate 72 de monede din aur şi a fost instituit sechestru asigurător asupra unor imobile şi asupra a trei autoturisme de lux, dar ăi asupra mai multor conturi bancare.
”La data de 11 octombrie 2022, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, au pus în aplicare 26 de mandate de percheziţie domiciliară, în Capitală şi judeţele Ilfov, Argeş şi Mehedinţi şi 4 mandate de aducere, într-un dosar în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare şi spălarea banilor”, a transmis, joi, Poliţia Capitalei.
Sursa citată a precizat că, din 2021 până în prezent, persoanele vizate, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, cu domeniul de activitate de colectare sau reciclare a deşeurilor, în mod repetat, ar fi primit, transferat şi ridicat sume de bani, provenite din săvârşirea infracţiunii de delapidare.
Prin această activitate, o societate comercială de tip OIREP (Organizaţii care Implementează obligaţiile privind Răspunderea Extinsă a Producătorului) a fost prejudiciată cu aproximativ 12.000.000 de lei.
Gandul a relatat că vizaţi ar fi şi trei veri ai lui Ion Stelică Mihai, zis Leo de la Strehaia, aflat în închisoare după ce, anul trecut, în septembrie, a fost condamnat definitiv de Tribunalul Bucureşti la 2 ani şi 6 luni, pentru infracţiuni de evaziune fiscală.
În urma percheziţiilor au fost identificate şi ridicate documente contabile, diferite sume de bani în lei şi valută şi 72 de monede din aur.
”De asemenea, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile (3 autoturisme de lux) şi imobile, precum şi a conturilor bancare ale bănuiţilor, până la concurenţa sumei de 12.798.050,83 de lei”, a mai transmis sursa citată.
În baza probatoriului administrat, un bărbat de 34 de ani a fost reţinut, pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior, acesta a fost prezentat instanţei, care a dispus punerea în libertate a acestuia.
Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 3, sub supravegherea sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare şi spălarea banilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.