Preţurile gazelor naturale din Europa au urcat la cele mai mari niveluri din ultimii ani din cauza exploziei de la terminalul de la Baumgarten, Austria, cel mai mare şoc fiind resimţit de Marea Britanie, potrivit Bloomberg. Ministerul italian al Dezvoltării Economice a declarat starea de urgenţă cu privire la gazele naturale, după explozia la terminalul din Austria, precizând totodată că va compensa scăderea importurilor din stocuri italiene
O explozie a avut loc marţi dimineaţă la terminalul de gaze naturale Baumgarten, în estul Austriei, şi s-a soldat cu un mort şi 18 răniţi, potrivit salvatorilor, şi provoacă temeri cu privire la perturbări ale alimentării cu gaze naturale către Italia şi Croaţia.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Această explozie a urcat brusc preţul gazelor în Europa, iar în Marea Britanie nivelul acestuia a crescut cu 23% miercuri, atingând cel mai mare nivel din 2013. Şocul este resimţit dur, în contextul ninsorilor căzute în ultimele zile în Europa de Vest, iar cele mai multe state fac ultimele pregătiri înainte de începerea iernii.
Totodată, Marea Britanie nu are capacitate de stocare şi interconectări la nivelul statelor de pe continent, ceea ce o face mai vulnerabilă la astfel de şocuri, potrivit Bloomberg.
În paralel, preţul barilului de petrol Brent a trecut de pragul de 65 de dolari, pentru prima dată din 2015 până în prezent.
Problemele Marii Britanii sunt amplificate şi de închiderea unei reţele importante de conducte din Marea Nordului.
Baumgarten, aflat la circa 50 kilometri nord-est de Viena, satisface circa o zecime din cererea de gaze naturale a Europei. Italia a declarat stare de urgenţă în urma acestui incident, iar autorităţile au declarat că vor încerca să găsească soluţii alternative de alimentare cu gaze în prag de iarnă.
Compania care administrează terminalul, OMV, consideră că va dura câteva zile pentru a reface alimentarea cu gaze, potrivit Bloomberg.
Explozia - care s-ar fi produs accidental, potrivit poliţiei - a avut loc la ora locală 8.45 (9.45, ora României) şi a fost urmată de un incendiu care a fost ”controlat rapid” şi ale cărui flăcări au fost vizibile pe o rază de câţiva kilometri, potrivit unor martori.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...