Grupul Enel şi-a anunţat oficial exitul din România de anul viitor, precizând, în strategia făcută publică marţi, că ”activităţile din Europa se vor concentra în jurul Italiei şi Spaniei, cu vânzarea activelor din România”.
”Anul de referinţă al strategiei de eficientizare pe termen lung a grupului este preconizat a fi 2023. În mod specific:
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
- activităţile din Europa se vor concentra în jurul Italiei şi Spaniei, cu vânzarea activelor din România;
- în America Latină, Grupul se aşteaptă să se retragă din Peru şi Argentina;
- unele zone geografice, cum ar fi Australia şi Grecia, se aşteaptă să fie adăugate la modelul de administrare de tip Stewerdship;
- se preconizează că se va cristaliza valoarea portofoliului de gaze din Spania;
- se aşteaptă ca activele din Ceará să fie vândute pentru a se concentra mai mult pe reţelele de distribuţie din mega-oraşe (Rio şi São Paulo);
- se va cristaliza, de asemenea, valoarea altor active regenerabile minore care nu sunt legate de baze de clienţi importante în aval”, arată Enel, în actualizarea strategiei sale pentru perioada 2023-2025,
- Enel plănuieşte vânzări de active în valoare de 21 miliarde de euro pentru a-şi reduce datoria netă şi pentru a se axa pe şase pieţe principale.
Cea mai mare mare reducere a datoriei, de 12 miliarde de euro, este estimată pentru anul viitor.
Astfel, cea mai mare parte a planului de cesiune de active - care va viza, printre altele, activele din Argentina, Peru şi România - va fi derulată până la sfârşitul anului 2023.
În Europa, Enel are în plan să se concentreze pe pieţele din Italia şi Spania. Enel îşi propune să atingă o ţintă de 51-52 de miliarde de euro pentru datoria netă până la sfârşitul anului viitor, de la 69 de miliarde de euro la sfârşitul lunii septembrie.
În România, Enel este unul dintre cei mai mari investitori privaţi în domeniul energetic, cu operaţiuni în sectorul distribuţiei şi furnizării de electricitate, precum şi al producţiei de energie electrică din surse regenerabile, din anul 2005. Companiile E-Distribuţie operează reţele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale ţării (Muntenia Sud - inclusiv Bucureşti, Banat şi Dobrogea) şi acoperă o treime din piaţa locală de distribuţie. Grupul Enel a raportat pentru primul semestru al anului pierderi operaţionale de 115 milioane euro pe sectorul de retail din România şi de 51 milioane euro pentru activitatea locală de infrastructură şi reţele.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.