Compania de asigurări Carpatica Asig, pentru care autoritatea de supraveghere a cerut falimentul săptămâna trecută, a început să majoreze tarifele asigurărilor de răspundere civilă auto (RCA) de la începutul acestui an, măsură în urma căreia a pierdut clienţi în favoarea concurenţilor, a declarat luni, pentru News.ro, preşedintele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România (UNSICAR), Bogdan Andriescu.