Un tribunal din Germania a ordonat Tesla să nu mai taie pădurea de pe un teren din apropierea Berlinului, unde compania construieşte prima sa fabrică de baterii şi automobile din Europa, aceasta fiind o victorie pentru activiştii ecologişti, transmite Reuters.
Producătorul american de automobile electrice a anunţat în noiembrie 2019 că va construi o gigafabrică în Gruenheide, în landul Brandenburg din estul Germaniei.
Decizia instanţei administrative a landurilor Berlin şi Brandenburg survine după ce autoritatea pentru mediu a landului a aprobat tăierea a 92 de hectare de pădure pentru construirea fabricii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Autorizaţia de construcţie a fabricii nu a fost încă acordată, ceea ce înseamnă că Tesla, compania miliardarului Elon Musk, pregăteşte terenul pe propriul risc.
Instanţa a afirmat într-un comunicat că a emis un ordin pentru oprirea tăierii copacilor, pentru că ar mai fi fost nevoie de alte trei zile pentru finalizarea lucrărilor.
În caz contrar, despădurirea ar fi fost finalizată înainte ca judecătorii să fi luat o decizie definitivă referitoare la plângerea făcută de o organizaţie de mediu locală numită Gruene Liga Brandenburg (Liga Verde din Brandenburg).
”Nu trebuie să se considere că moţiunea prin care Liga Verde din Brandenburg cere protecţie legală nu are şanse de reuşită”, afirmă comunicatul.
Parlamentari creştin-democraţi şi liber-democraţi au avertizat că reclamaţia în justiţie împotriva gigafabricii va provoca daune grave şi de lungă durată imaginii Germaniei ca destinaţie favorabilă afacerilor.
Parlamentarii locali şi naţionali au fost surpinşi de opoziţia puternică faţă de fabrica Tesla, sute de demonstranţi protestând faţă de ceea ce ei consideră un pericol pentru fauna locală şi sursele de apă.
Tesla are în prezent două gigafabrici, una în Statele Unite şi una în Shanghai, China.
Începând din iunie 2019, acţiunile Tesla au crescut cu 340%, tot mai mulţi investitori având încredere în viziunea lui Musk.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.