Un tribunal din Germania a interzis joi Uber că ofere servicii transport de pasageri în Germania, argumentând că firma americană nu are licenţa necesară pentru a efectua această activitate utilizând automobile închiriate, transmite Reuters.
Verdicul este un nou eşec pentru Uber, după pierderea licenţei pentru transportul pasagerilor în Londra, autoritatea de reglementare a transporturilor din capitala britanică argumentând că pune în pericol siguranţa pasagerilor. Uber a cntestat decizia la Londra.
În Germania, unde Uber este prezentă în şapte oraşe, între care Frankfurt, Berlin şi Munchen, compania lucrează exclusiv cu companii de închiriere a maşinilor şi cu şoferii lor licenţiaţi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Verdictul intră în vigoare imediat, dar poate fi contestat.
”Vom evalua decizia curţii, pentru a stabili paşii următori în vederea continuării serviciilor noastre în Germania”, a declarat un purtător de cuvânt al Uber.
O persoană apropiată companiei a spus că Uber va schimba modul în care îşi desfăşoară activitatea în cea mai mare economie a Europei, adăugând că analizează dacă să conteste decizia curţii.
Reclamanta, firma Taxi Deutschland, a anunţat că va cere aplicarea imediată a măsurii şi că Uber va fi obligată să plătească amenzi pornind de la 250 de euro pe cursă, care ar putea ajunge la 250.000 de euro pe cursă în caz de repetare a cazurilor.
În 2015, justiţia germană a interzis Uber să pună în legătură pasagerii cu şoferi care folosesc maşinile proprii. Serviciul actual al Uber oferă curse cu maşini închiriate, dar instanţa a decis că şi acest lucru este ilegal, pentru că încalcă regulile referitoare la concurenţă.
Uber şi-a promovat serviciul clienţilor într-un mod care i-a făcut să creadă că este un furnizor de servicii de transport, potrivit instanţei, care a adăugat că firma a selectat anumiţi şoferi şi a stabilit preţurile.
”Din punctul de vedere a pasagerilor, Uber oferă acest serviciu şi este astfel un antreprenor”, a afirmat judecătorul, adăugând că acesta înseamnă că Uber trebuie să respecte legile care guvernează transportul pasagerilor.
Curtea a mai stabilit că Uber a încălcat obligaţia că maşinile închiriate trebuie să revină la sediul companiei de închirieri după efectuarea unei curse.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.