Firma de achiziţii care a acceptat să fuzioneze cu compania de socializare a fostului preşedinte al SUA Donald Trump, Truth Social, nu a reuşit marţi să îşi asigure suficient sprijin din partea acţionarilor pentru o prelungire cu un an a unui termen, necesară finalizării acordului, transmite Reuters.
În joc este o infuzie de numerar de 1,3 miliarde de dolari, pe care Trump Media & Technology Group (TMTG), care operează aplicaţia Truth Social, ar trebui să o primească de la Digital World Acquisition, compania de achiziţii cu scop special (SPAC) care a încheiat un acord în octombrie pentru a lista la bursă TMTG. Tranzacţia a fost îngheţată pe fondul anchetelor civile şi penale privind circumstanţele din jurul tranzacţiei.
Digital World spera că autoritatea de reglementare a sectorului financiar (Comisia pentru bursă şi valori mobiliare – SEC), care îi revizuieşte declaraţiile privind tranzacţia, îşi va da acordul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Directorul general al Digital World, Patrick Orlando, a declarat, în cadrul unei reuniuni speciale a acţionarilor săi, marţi, că va amâna până joi la prânz termenul limită pentru votul privind prelungirea duratei de viaţă a SPAC cu 12 luni.
Digital World are nevoie de 65% dintre acţionarii săi să voteze în favoarea propunerii, dar sprijinul de luni seara a fost mult insuficient, a raportat Reuters.
Digital World nu a dezvăluit marja marţi.
Acţiunile Digital World au scăzut cu 17%, la 20,74 dolari, la New York, marţi după-amiaza.
Digital World urmează să se lichideze joi şi să returneze acţionarilor banii strânşi în oferta publică iniţială din septembrie 2021, dacă nu vor fi luate măsuri.
Digital World consideră că TMTG va avea ”fonduri suficiente” până în aprilie 2023. TMTG a declarat săptămâna trecută că Truth Social este ”pe o bază financiară solidă” şi că va începe să difuzeze reclame în curând.
Trump a început să folosească Truth Social în aprilie, la două luni după ce a fost lansată în magazinul de aplicaţii Apple.
Fostul preşedinte are pe platforma de socializare peste 4 milioane de urmăritori - o fracţiune din cei 89 de milioane pe care i-a avut pe Twitter înainte de a fi interzis din cauza rolului său în revoltele din ianuarie 2021, de la Capitoliul SUA.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.