Trei oferte au fost depuse pentru construirea primului lot al autostrăzii Paşcani-Suceava, lotul 1 Paşcani-Roşcani, anunţă secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioşteanu. Contractul pentru lotul de 33 km are o valoare de maximum 3,88 miliarde lei fără TVA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Astăzi au fost depuse 3 oferte pentru atribuirea contractului de proiectare şi execuţie aferent primului lot al Autostrăzii Paşcani-Suceava A7, respectiv Lotul 1 Paşcani-Roşcani”, spune Scrioşteanu.

Ofertanţii sunt:

  • Asocierea SA&PE CONSTRUCT S.R.L. - SPEDITION UMB S.R.L. - TEHNOSTRADE S.R.L. (România)
  • Asocierea DANLIN XXL SRL (lider) – INTERTRANSCOM IMPEX SRL (România)
  • WEBUILD SPA – MILANO (Italia)

Contractul prevede construirea:

  • 33 km lungime traseu
  • 2 viaducte: unul care va traversa râul Ruja (604,60 m) şi unul care va traversa pe o lungime de 1049,8 metri DJ208 şi CF517
  • 1 pasaj peste pârâul Pulpa, cu complexitate ridicată şi o lungime de 868 m
  • 4 parcări de scurtă durată
  • 2 spaţii de servicii
  • infrastructură pentru spaţii de încărcare a vehiculelor electrice
  • 3 noduri rutiere: 1) Nod rutier Roşcani, cu descărcare în DJ 208C; 2) Nod rutier Tătăruşi - Heci, la intersecţia cu DJ 208F (Fântâna Mare – Heci – Lespezi); 3) Nod rutier Dolhasca, la conexiunea cu DJ 208I (Siliştea Nouă - Budeni)

Durata contractului va fi de 30 luni, din care 6 luni pentru etapa de proiectare şi 24 luni pentru etapa de execuţie, iar finanţarea acestuia de maximum 3,88 miliarde lei, fără TVA, este asigurată din fonduri europene nerambursabile prin cadrul Programului Transport 2021-2027.

Autostrada Paşcani - Suceava va avea o lungime totală de aproximativ 62 km, este împărţită în două loturi, iar traseul acesteia traversează judeţele Iaşi, Botoşani şi Suceava.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.