Măsurile protecţioniste propuse în Pachetul Mobilitate 1, la nivelul UE, exclud firmele româneşti din piaţa europeană de transport, în contextul în care transportul rutier a rămas şi în 2019 cel mai mare contributor la exportul de servicii al României, cu un total de 6,12 miliarde euro, în creştere cu 10% faţă de 2018, a anunţat, vineri, Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UNTRR atrage atenţia că, prin măsurile protecţioniste propuse în Pachetul Mobilitate 1, sunt excluse firmele de transport româneşti din piaţa europeană de transport ceea ce va genera o creştere cu 50% a deficitului de cont curent al României.

”Transportul rutier a fost şi în 2019 principalul contributor la exportul de servicii al României, cu un total de 6,12 miliarde euro, în creştere cu 10% faţă de 2018, din care 5,95 miliarde euro reprezintă transport rutier de mărfuri, restul fiind generat de transportul rutier de pasageri (52 milioane euro) şi alte tipuri de transport rutier (112 milioane euro), potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR)”, se arată în comunicat.

Transportul rutier generează un sfert din exportul total de servicii al României, de 26,3 miliarde de euro, fiind urmat de alte servicii pentru afaceri (consultanţă, servicii juridice, inginerie, servicii tehnice etc.) – 5,47 miliarde euro, servicii telecom şi IT – 5,37 miliarde euro şi servicii turistice – 3,18 miliarde euro.

”Transportul rutier a realizat în 2019 un excedent (exporturi minus importuri) de 4,63 miliarde de euro, reprezentând peste jumătate din soldul total al comerţului internaţional cu servicii, de 8,55 miliarde euro. În aceste condiţii, atenţionăm că transportul rutier va fi cea mai afectată ramură economică din România de măsurile protecţioniste propuse în cadrul Pachetului Mobiliate 1”, se arată în comunicat.

Firmele de transport rutier româneşti vor fi excluse din piaţa europeană de transport, iar efectele economice negative vor afecta principalii indicatori macroeconomici ai României, potrivit UNTRR. Principalul pilon de consolidare al exportului de servicii al României va fi eliminat în avantajul economiilor vest europene.

”Deficitul de cont curent va creşte cu 50%, de la de la 10 miliarde euro, la peste 15 miliarde euro (cca 7% din PIB). Moneda naţională se va deprecia şi va creşte inflaţia. Dacă cursul de schimb leu/euro este astăzi 4,8 lei/euro la un deficit de cont curent de 10 miliarde euro, la un deficit de 15 miliarde de euro, cursul se va deprecia masiv, iar economia României va intra într-o gravă recesiune”, se arată în comunicat.

În aceste condiţii în care este evidentă contribuţia determinantă a transporturilor rutiere la stabilizarea economiei României, UNTRR solicită Guvernului, Parlamentului României şi Preşedinţiei implicarea activă pentru apărarea intereselor transportatorilor rutieri români în UE, afectate grav de Acordul privind Pachetul Mobilitate 1.

”Precizăm că cele 3 dosare cuprinse în Pachetul Mobilitate 1 au fost realizate pe fondul protecţionismului în creştere al Statelor Membre din Vestul UE reunite în cadrul Alianţei Rutiere, iar transportatorii români şi est-europeni vor fi cei mai afectaţi de măsurile propuse, care vor conduce la o creştere semnificativă a costurilor lor de operare şi la restricţionarea transporturilor rutiere internaţionale operate de aceştia în cadrul UE”, se arată în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.