Transportatoul naţional de gaze Transgaz a anunţat vineri că a finalizat lucrările la Staţia de Comprimare (STC) gaze naturale de la Siliştea, obiectiv inclus în etapa 2 a proiectului “Interconectarea Sistemului Naţional de Transport cu conducta de transport internaţional gaze naturale T1 şi reverse flow Isaccea”, proiect de investiţii de 74 milioane euro.
”Transgaz a finalizat lucrările la Staţia de Comprimare (STC) gaze naturale de la Siliştea, obiectiv inclus în etapa 2 a proiectului 'Interconectarea Sistemului Naţional de Transport cu conducta de transport internaţional gaze naturale T1 şi reverse flow Isaccea', proiect de investiţii în valoare totală de 74 milioane euro”, a informat compania.
Recepţia lucrărilor de modernizare la STC Siliştea a fost realizată în prezenţa secretarului general al Guvernului României, Antonel Tănase şi a directorului general al Transgaz, Ion Sterian.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Staţia poate realiza mai multe scenarii de comprimare.
”Din Nodul Tehnologic Şendreni împreună cu STC Siliştea se pot realiza prin manevre corespunzătoare foarte multe posibilităţi de aspiraţie şi refulare. Proiectul a fost necesar şi în contextul preluării în sistemul românesc de transport gaze naturale a zăcămintelor descoperite în Marea Neagră, pentru valorificarea acestora pe piaţa românească şi pe pieţele regionale”, precizează compania.
Implementarea acestuia s-a realizat în două etape, în funcţie de categoriile de infrastructuri energetice (obiective de investiţii) prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 347/2013.
Etapa 1– categoria de infrastructură energetică ”Conducte pentru transportul de gaze şi biogaz care fac parte dintr-o reţea care cuprinde în principal conducte de înaltă presiune, cu excepţia conductelor de înaltă presiune utilizate pentru distribuţia în amonte sau locală de gaze”, a presupus următoarele obiective de investiţii: interconectare Isaccea, amplasament U.A.T. Isaccea; reabilitarea conductei DN 800 Oneşti-Cosmeşti a fost finalizată în anul 2018.
Etapa 2– categoria de infrastructură energetică ”Orice echipamente sau instalaţii esenţiale pentru funcţionarea securizată, eficientă şi în condiţii de siguranţă a sistemului sau pentru a asigura capacitatea bidirecţională, inclusiv staţii de comprimare”, cu următoarele obiective de investiţii: Modernizarea Staţiei de Comprimare gaze Siliştea existente, inclusiv a Nodului Tehnologic (NT) Siliştea, amplasat în Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Siliştea, judeţul Brăila; lucrări în Nodul Tehnologic Şendreni existent, amplasat în UAT Vădeni, judeţul Brăila; modernizarea Staţiei de Comprimare Gaze Oneşti existente, inclusiv a Nodului Tehnologic Oneşti, amplasament UAT Oneşti, judeţul Bacău a fost finalizată azi 23 octombrie 2020.
“Proiectele strategice de interconectare sunt o prioritate pentru România. Interconectarea Sistemului Naţional de Transport cu conducta de transport internaţional gaze naturale T1 şi reverse flow Isaccea este un proiect care a devenit necesar şi în contextul preluării în sistemul românesc de transport al zăcămintelor de gaze naturale descoperite în Marea Neagră, pentru valorificarea acestora pe piaţa românească şi pe pieţele regionale. Etapa 1 a fost deja finalizată, iar astăzi asistăm la momentul în care şi etapa 2 este terminată, deci obiectivul de investiţii realizat în totalitate. Este vorba despre o investiţie importantă: 74 milioane de euro pentru tot proiectul, dintre care 69 milioane euro pentru faza 2 şi 5 milioane euro pentru faza 1. Proiectul finalizat astăzi creează un culoar de transport între pieţele din Bulgaria, România şi, totodată, şi un culoar de preluare a gazelor naturale din Marea Neagră în sistemul românesc de transport. Reuşim să creştem siguranţa în aprovizionare, să diversificăm sursele de gaze naturale şi, bineînţeles, să creştem gradul de interconectare a sistemului de transport gaze naturale. Şi foarte important: ne îndeplinim angajamentele luate în faţa Comisiei Europene”, spune secretarul general al Guvernului României, Antonel Tănase.
Având în vedere că Secretariatul General al Guvernului este acţionarul majoritar al Transgaz, el precizează că societatea a reuşitîn acest an să finalizeze investiţiile strategice asumate.
”Având în vedere faptul că, pentru România, implementarea proiectelor strategice de interconectare reprezintă un obiectiv primordial, Guvernul României a oferit de-a lungul derulării acestor proiecte de investiţii, tot sprijinul de care compania a avut nevoie pentru a continua să lucreze cu aceeaşi intenstitate şi cu acelaşi randament. Avem în faţă un drum lung şi o misiune deloc uşoară, dar sunt încrezător că împreună vom avea succes”, a adăugat el.
La rândul său, directorul general al Transgaz, Ion Sterian, a declarat că staţia STC Siliştea este de importanţă strategică în ceea ce priveşte diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale, pentru că pe aici pot să fie transportate şi gazele din Coridorul Vertical şi gazele naturale către Republica Moldova.
”Această investiţie face parte din Proiectele de Interes Comun (PCI) ale Uniunii Europene şi este considerată proiect de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale. Este o investiţie importantă, de 74 milioane de euro pentru ambele faze, dintre care Faza 2, cea care se finalizează astăzi, a însemnat 69 milioane de euro. Lucrările de modernizare a staţiilor de turbocompresoare de la Siliştea şi Oneşti constituie o parte importantă a proiectului de conectare a Sistemului Naţional de Transport gaze naturale cu conducta de transport internaţional de gaze naturale T1, dar nu numai T1, ci şi cu alte surse de aprovizionare cu gaz natural”, precizează Sterian.
Acest proiect a fost realizat de Transgaz cu prioritate ca urmare a negocierilor purtate cu Comisia Europeană în scopul înlăturării îngrijorărilor legate de capacitatea de transport a gazelor naturale de pe teritoriul României în spaţiul european şi a fost asumat de către Transgaz prin angajamentele prezentate în acest sens şi aprobate de către Comisia Europeană, mai spune el.
”Transgaz îşi îndeplineşte misiunea de a creşte capacitatea de interconectare, în mod strategic, a Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale. Anul 2020 reprezintă anul în care capacitatea României de interconectare se va majora semnificativ, atât prin lucrările pe care le finalizăm astăzi, cât şi prin finalizarea proiectului BRUA faza 1, investiţie care este aproape gata la finele acestei luni. Transgaz va continua să investească în proiecte cu valoare adăugată mare, în conformitate cu angajamentele asumate faţă de acţionari, faţă de statul român, faţă de Comisia Europeană şi faţă de partenerii instituţionali externi. Acest comportament pro-activ şi responsabil, alături de performanţa managerială care deja caracterizează toate lucrările întreprinse de companie, va duce în viitor la creşterea valorii acţiunilor la bursă ale companiei şi la consolidarea profilul public şi investiţional al societăţii”, a declarat reprezentantul Transgaz.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.