Numărul de nave care caută să preia încărcături de cereale din zona Mării Negre a scăzut cu 35% în această săptămână faţă de săptămâna precedentă, în contextul în care creşte incertitudinea cu privire la siguranţa traficului comercial, iar Rusia continuă să lovească instalaţiile portuare din Ucraina, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Atacurile directe ale Moscovei asupra silozurilor cu cereale ucrainene, timp de patru zile consecutiv, au urmat după ce Kievul a anunţat că are de gând să sfideze blocada navală a Rusiei asupra porturilor sale, după ce Rusia s-a retras, la începutul acestei săptămâni, din acordul mediat de ONU şi Turcia care asigura un coridor maritim sigur de transport. Rusia a declarat că, începând de joi, va considera că toate navele care se îndreaptă spre apele ucrainene ar putea transporta arme, iar Washingtonul a spus că este un semnal că Moscova ar putea ataca transportul maritim civil. Kievul a răspuns ulterior prin emiterea unui avertisment similar cu privire la navele care se îndreaptă spre Rusia.

"Credem că retorica agresivă va duce probabil la o micşorare a numărului proprietarilor dispuşi să facă transporturi în regiune şi creează o complexitate suplimentară în ceea ce priveşte disponibilitatea asigurărilor", a declarat vineri analistul Omar Nokta de la compania financiară Jefferies, într-o notă privind transportul maritim.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Numărul navelor pentru transportul vrac uscat, de la cele mai mici dimensiuni până la cele de dimensiuni supramax, care îşi declarau disponibilitatea de a transporta cereale din regiunea Mării Negre a scăzut cu 35% în această săptămână faţă de săptămâna precedentă, potrivit unei analize a platformei de date maritime şi de mărfuri Shipfix.

Datele au arătat că doar 20 de nave au fost contractate pentru afaceri la termen între sfârşitul lunii iulie şi începutul lunii august, faţă de 32 de nave căutate în săptămâna precedentă.

Mulţi asigurători au suspendat acum acoperirea pentru transporturile din Ucraina, cu excepţia porturilor mai mici de-a lungul Dunării, au declarat vineri surse din industria asigurărilor. "Marea întrebare este siguranţa porturilor dunărene în continuare", a declarat o sursă.

Vineri erau zeci de nave care aşteptau să treacă prin canalul de pe Dunăre, inclusiv nave cu destinaţia România sau care plecau de acolo, potrivit datelor companiei de analiză MarineTraffic.

Primele de asigurare suplimentară pentru risc de război, care sunt percepute la intrarea în zona Mării Negre, trebuie reînnoite la fiecare şapte zile. Ele costă deja mii de dolari şi se aşteaptă să crească, având în vedere şi riscul minelor plutitoare.

Acoperirea împotriva riscurilor de război pentru porturile ruseşti din Marea Neagră era încă disponibilă vineri, deocamdată cu puţine modificări ale tarifelor, au declarat surse de pe piaţa asigurărilor.

Ministerul rus al Apărării a declarat vineri că flota sa din Marea Neagră a exersat tragerea cu rachete asupra unor "ţinte plutitoare" şi reţinerea navelor, dar ambasadorul Moscovei la Washington a negat orice plan de a ataca navele.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.