Aeroportul din Iaşi a înregistrat, în luna mai, cel mai mare trafic de pasageri din istoria sa, respectiv 160.000 de călători, directorul aerogării, Romeo Vatră, estimând că la finalul anului traficul ar putea atinge 1,5 milioane de pasageri, peste cel din 2019.
Romeo Vatră, şeful Aeroportului din Iaşi, a declarat pentru News.ro că în luna mai traficul a fost de 160.000 de pasageri, un record pentru aerogara ieşeană. Potrivit lui Vatră, în lunile de vară, când vor fi introduse şi charterele, traficul se va apropia de 200.000 de călători.
"Am ajuns la 550.000 de pasageri pe primele cinci luni, după ce anul nu începuse tocmai grozav din cauza pandemiei. În luna mai am avut 160.000 de pasageri şi am bătut recordul din august 2018, când au tranzitat aerogara 143.000 de oameni. În următoarele luni, când vor zbura şi charterele, probabil ne vom duce spre 200.000 de pasageri lunar", a declarat directorul Aeroportului din Iaşi, Romeo Vatră.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
El a estimat că traficul la sfârşitul anului ar putea atinge 1,5 milioane de pasageri, faţă de 1,3 milioane de călători în 2019, anul dinaintea pandemiei.
Începând cu luna martie, din cauza războiului din Ucraina, pe aeroportul din Iaşi au fost mutate mai multe zboruri ale companiei WizzAir de pe aeroportul Chişinău, pasagerii fiind aduşi cu autobuzele la Iaşi.
Din cauza aglomeraţiei, în mai multe rânduri, uşile terminalului aeroportului ieşean au fost închise temporar, pentru nu se crea busculade la ghişee.
Romeo Vatră a precizat că aeroportul din Iaşi le-a transmis companiilor aeriene că nu mai acceptă introducerea de noi zboruri în intervalul 6.00-8.00, cerându-le să stabilească alte intervale de zbor.
Un nou terminal, de trei ori mai mare decât actualul, va fi construit la Iaşi, conducerea aeroportului susţinând că noua clădire va deveni funcţională la sfârşitul anului 2023.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.