Turiştii care călătoresc în scopuri de business preferă în special hotelurile de patru stele, localizate cât mai aproape de zona lor de interes, iar durata medie a unei călătorii de afaceri este de trei zile, potrivit unei analize a companiei de turism GoTravel, specializată pe zona de turism corporate, care arată că turismul de afaceri va creşte cu 12% în 2020.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Domeniile de activitate, care implică cel mai mare număr de călătorii în interes de afaceri sunt industria farma, de audit, petrolieră şi bancară, iar durata medie a unei deplasări în interes de serviciu este de trei zile.

“Anul acesta preconizăm o creştere de cel puţin 12% a turismului de afaceri. Un trend ascendent va avea şi componenta bleisure (business + leisure – n.r.), ce va caracteriza turismul de business şi în 2020. Atunci când călătoriile de afaceri au loc în zone turistice, utilul este îmbinat cu plăcutul. Astfel, clienţii de business iau în calcul, la alegerea hotelului, şi distanţa faţă de principalele obiective turistice, nu doar zona de interes profesional”, declară Remus Vişan, managing director GoTravel.

Tariful mediu pentru o noapte de cazare variază între 40 şi 67 de euro, arată compania.

”În 2019, cei mai mulţi turişti de business au fost înregistraţi în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova şi Iaşi. Topul destinaţiilor de business a inclus şi două apariţii surprinzătoare, şi anume Ploieşti şi Mamaia”, spun reprezentanţii companiei.

Principalul motiv al deplasărilor de afaceri îl reprezintă participarea la şedinţe, conferinţe, congrese sau training-uri.

”Am observat o creştere a turismului de business în judeţul Constanţa, iar hotelurile din staţiunea Mamaia sunt în topul preferinţelor oameniilor de afaceri. Hotelurile care funcţionează tot anul au un tarif mediu de 51 euro/noapte. O cerere ridicată s-a înregistrat şi pentru Ploieşti, cele mai solicitate fiind hotelurile din apropierea parcurilor industriale. Tarifele medii de 40 euro/noapte, la un hotel de 4 stele, sunt cele mai mici din zona de sud a ţării”, declară Remus Vişan.

Dintre turişti, 81% au fost români, restul de 19 procente fiind oameni de afaceri străini. În turismul de business, principalul criteriu de alegere a hotelului este localizarea acestuia, decizia fiind mult mai puţin influenţată de existenţa unor facilităţi precum SPA, piscină sau săli de fitness. Aproximativ 70% din clienţii de business aleg hotelurile de patru stele deoarece acestea au săli de conferinţe şi găzduiesc evenimente de afaceri.

“În Bucureşti, 76% din rezervări au fost efectuate la hotelurile de patru stele din zona de nord şi din vecinătatea aeroportului, aici fiind, de altfel, şi districtul financiar al oraşului. La polul opus s-au aflat hotelurile din zona de sud sau cea centrală. Dar dacă va apărea un al doilea pol de afaceri în sudul Bucureştiului, cu siguranţă se va schimba şi comportamentul turistului de business. Capitala este cea mai scumpă în privinţa tarifelor, în medie o noapte de cazare ajunge la 67 de euro, la un hotel de 4 stele”, adaugă Remus Vişan.

Într-un clasament al tarifelor medii pentru o noapte de cazare, Bucureştiul este urmat de Craiova şi Cluj-Napoca, cu 54 euro/noapte, respectiv 52 euro/noapte. În schimb, dacă este luat în calcul cel mai bun raport calitate-preţ, Timişoara şi Iaşiul surclasează celelalte destinaţii de business, cu un tarif mediu de 50 euro/noapte la hotelurile de patru stele.

Compania de turism GoTravel are în portofoliul său peste 320 de clienţi corporate, din România şi străinătate. În 2019, agenţia a înregistrat o cifră de afaceri de 27 milioane de euro, iar pentru anul în curs estimează afaceri de 31 milioane de euro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.