August şi septembrie sunt lunile în care cererea pentru locuinţe de închiriat se dublează, odată cu începerea anului universitar. În funcţie de buget, numărul de persoane care doresc să locuiască împreună şi locaţia aleasă, chiriile variază de la 210 euro/lună pentru o garsonieră şi ajung până la 1.198 euro/lună pentru o casă, conform datelor analizate de OLX pentru categoria Imobiliare.
Faţă de ofertele de la începutul lui 2016, chiriile cerute de proprietari în luna august au rămas în medie la aproximativ aceeaşi valoare.
În Capitală, de exemplu, preţul mediu pentru închirierea apartamentelor cu o cameră este de 240 euro/lună, respectiv 348 euro/lună pentru cele cu două camere. Spaţiile cu trei camere, ideale pentru tinerii studenţi care îşi doresc să locuiască cu mai mulţi colegi, preţul mediu este de aproximativ 512 euro/lună.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Apartamentele cu patru camere şi casele pot fi închiriate pentru sume cuprinse între 923 euro şi 1.198 euro.
În Bucureşti, oraşul cu cel mai ridicat nivel de viaţă, chiriile pentru garsoniere au crescut în medie cu 4% faţă de începutul anului 2016, în timp ce sumele cerute pentru apartamentele cu patru sau mai multe camere s-au diminuat cu aproximativ 10%. Doar locuinţele cu două şi trei camere şi-au păstrat valoarea de la începutul anului 2016.
În Cluj-Napoca, alt oraş important şi totodată un centru universitar vizat de mulţi studenţi, preţul de închiriere a caselor a fost mai accesibil cu 32% faţă de lunile ianuarie şi februarie ale anului în curs. De asemenea, preţul mediu pentru închirierea unei garsoniere este de aproximativ 240 euro/lună, prag similar cu ofertele din Capitală. Pentru apartamentele cu două camere, proprietarii au solicitat la închiriere un preţ mediu de 371 euro/ lună, puţin mai mare decât cel din Bucureşti.
Pentru Timişoara, chiria pentru o garsonieră porneşte de la aproximativ 207 euro/lună. Apartamentele cu două şi trei camere s-au închiriat cu 277 euro/lună, respectiv 340 euro/lună.
Pentru apartamentele cu patru sau mai multe camere şi case, chiriile pornesc de la 410 euro/lună, respectiv 614 euro/lună. Comparativ cu începutul anului, preţul pentru închirierea unei garsoniere a crescut cu 12%, iar pentru case cu 17%. Pentru apartamentele cu trei şi patru camere chiriile din luna august au scăzut cu 14%, respectiv 4% faţă de luna februarie a anului current, potrivit sursei citate.
În Iaşi, un apartament cu o cameră se închiriează pentru aproximativ 200 euro/lună, iar unul cu două camere cu 282 euro/lună. Chiria pentru locuinţele cu trei camere porneşte de la 343 euro, iar pentru cele cu patru sau mai multe camere de la 420 euro/lună.
Casele se pot închiria pentru 520 euro/lună. Fluctuaţii s-au înregistrat pentru apartamentele cu două şi trei camere, chiriile fiind uşor mai avantajoase în luna august decât la începutul lui 2016, conform anunţurilor postate de proprietari pe OLX.
În prezent, secţiunea Imobiliare din cadrul platformei Olx.ro este în top trei cele mai vizitate categorii din cadrul site-ului, cu o medie de 3,5 milioane de vizitatori unici lunari.
Peste 173.000 de anunţuri noi sunt listate o dată la 30 de zile, vânzătorii şi cumpărătorii schimbând până la doua milioane de mesaje în fiecare lună. De asemenea, conform studiilor realizate intern pentru ultimele trei luni, un imobil încărcat pe OLX este declarat vândut sau închiriat în aproximativ 28 de zile.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.