Operatorul Telekom Romania a anunţat miercuri o premieră pe piaţa românească de telecomunicaţii şi lansează Mobil Nelimitat, un produs prin care clienţii se pot abona în medie în mai puţin de 5 minute.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Acesta poate fi achiziţionat din magazinele Telekom Romania şi ale partenerilor, precum şi din orice magazin Mega Image sau Shop & Go, în urma unui parteneriat dintre cele două companii.

”Astfel, clienţii care achiziţionează Mobil Nelimitat au acces la servicii imediat după introducerea cartelei în telefon şi apelarea numărului 1234. Oricând după activarea serviciilor valabile iniţial pentru 30 zile, pot alege să îşi înregistreze numărul pe telekom.ro/vreaunelimitat, parcurgând câţiva paşi simpli pentru a beneficia lunar, fără perioadă minimă contractuală, de acces la Internet 4G nelimitat, minute şi SMS-uri naţionale nelimitate, plus 100 de minute internaţionale fix/mobil – totul la un preţ promoţional de 6 euro pe lună, TVA inclus (aproximativ 29 lei, TVA inclus)”, a anunţat compania.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Clienţii care nu doresc să se înregistreze pot utiliza în continuare serviciile pe cartela preplătită, alegând opţiunea Mobil Nelimitat.

„În mai puţin de cinci minute, în medie, orice client care cumpără Mobil Nelimitat de la un magazin Telekom, Mega Image sau Shop & Go, poate să treacă la abonament, pe loc, printr-un proces integral digital, uşor de urmat. Acesta este un produs telecom cu adevărat revoluţionar în România, oferindu-le clienţilor cel mai uşor mod de a deveni abonaţi”, a declarat Andreas Elsner, director executiv comercial – Segment Rezidenţial, Telekom Romania.

Telekom Romania oferă servicii de telecomunicaţii fixe şi mobile şi are aproximativ 10 milioane de contracte de servicii. Telekom aparţine Deutsche Telekom, una dintre companiile lider global de telecomunicaţii integrate.

Telekom Romania este prezentă pe piaţa românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom şi Cosmote România.

Principalii competitori ai companiei, în România, sunt Orange, Vodafone şi Digi Mobil.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.