TAROM ţinteşte un nou record pentru cel mai eficient zbor mediu-curier, parte a competiţiei ”SkyTeam Sustainable Flight Challenge”, cursa Bucureşti-Madrid-Bucureşti de luni fiind realizată cu o economie la combustibil de aproximativ 800 de kg, ceea ce implică reducerea semnificativă a emisiilor de CO2, de peste 2,5 tone. Cursa a fost dedicată protejării şi conservării Deltei Dunării, având în vedere că zborul a avut loc chiar de Ziua Internaţională pentru Diversitate Biologică. TAROM va participa cu încă un zbor la competiţie, de data aceasta pe distanţă scurt-curier Bucureşti – Budapesta şi retur, în data de 28 mai.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Provocarea SkyTeam Sustainable Flight Challenge adună 22 dintre cele mai importante companii de transport aerian din lume în jurul scopului de a demonstra, într-un mod inovativ, că impactul ecologic al întregii industrii de transport aerian poate fi redus, iar astfel întreaga industrie îşi poate optimiza activitatea operaţională pentru a reduce la minim amprenta pe care o lasă asupra mediului. Printre altele, provocarea se concentrează pe diminuarea consumului de combustibil şi în consecinţă a emisiilor de carbon în atmosferă.

”Compania TAROM participă, pentru al doilea an consecutiv, la provocarea zborului sustenabil organizată de alianţa SkyTeam. Reprezentanţii companiei declară că TAROM ţinteşte să autodepăşească recordul stabilit anul trecut pentru cea mai eficientă cursă mediu-curier. Cursa Bucureşti-Madrid-Bucureşti de ieri, 22 mai, a fost dedicată de TAROM protejării şi conservării Deltei Dunării, având în vedere că zborul are loc chiar de Ziua Internaţională pentru Diversitate Biologică”, anunţă compania.

Cursa sustenabilă TAROM Bucureşti-Madrid-Otopeni, operată cu o aeronavă Boeing 737-800, a însemnat o economie la combustibil de aproximativ 800 de kg, iar economia de combustibil atrage după sine o reducere semnificativă a emisiilor de CO2, de peste 2,5 tone, precizează reprezentanţii companiei.

Compania a cerut sprijinul pasagerilor pentru a eficientiza la maxim zborul sustenabil. Prin mesaje tip ”push notification” pasagerii au fost anunţaţi că vor zbura pe o cursă sustenabilă şi au fost rugaţi să îşi verifice cu atenţie bagajele pentru a se încadra în limitele de greutate şi, dacă este posibil, să lase acasă orice obiect de care nu ar avea nevoie în călătorie.

TAROM va participa cu încă un zbor cheie la competiţie, de data aceasta pe distanţă scurt-curier Bucureşti – Budapesta şi retur în data de 28 mai.

”Un consum eficient este cheia sustenabilităţii în aviaţie. Provocarea noastră este să eficientizăm şi să inovăm o cursă mediu-curier prin acţiuni, unele simple, altele complexe care, adunate, să genereze un efect pozitiv asupra mediului. Recordul stabilit de TAROM acum un an se datorează profesioniştilor noştri, din toate departamentele, care au demonstrat că se poate să efectuezi o cursă în condiţii maxime de eficienţă, siguranţă dar şi cu emisii reduse de CO2 în atmosferă. Ne propunem să repetăm performanţa şi anul acesta”, a declarat Dragoş Preda, manager eficientizare consum combustibil, în cadrul TAROM.

TAROM a fost desemnată câştigător la trei categorii distincte în ediţia anterioară a competiţiei. „Compania aeriană cu cele mai scăzute emisii de CO2 pe distanţă medie", „Compania aeriană cu cel mai bun management al deşeurilor" şi „Compania aeriană cu cea mai bună implicare a angajaţilor" în Provocarea Zborului Sustenabil.

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.