85% dintre executivii participanţi la un studiu Deloitte din acest an declară că organizaţiile lor au crescut în ultimele 12 luni investiţiile în tranziţia „verde”, în timp ce jumătate dintre respondenţi afirmă că au început să utilizeze soluţii tehnologice pentru atingerea obiectivelor climatice, iar 42% au în plan să o facă în următorii doi ani. Potrivit studiului Deloitte, sustenabilitatea se menţine în top trei priorităţi ale echipelor de management la nivel global, la mică distanţă după inovaţie şi integrarea inteligenţei artificiale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Sustenabilitatea se menţine în top trei priorităţi ale echipelor de management la nivel global, la mică distanţă după inovaţie şi integrarea inteligenţei artificiale (AI), respectiv după preocupările legate de contextul economic, şi depăşind subiecte precum instabilitatea politică, presiunea reglementărilor şi competiţia pentru atragerea de profesionişti”, arată studiul Deloitte CxO Sustainability Survey 2024.

Un indicator important în acest sens este şi faptul că 85% dintre executivii participanţi la studiul din acest an – faţă de 75% în 2023 – declară că organizaţiile lor au crescut în ultimele 12 luni investiţiile în tranziţia „verde”, în timp ce jumătate dintre respondenţi afirmă că au început să utilizeze soluţii tehnologice pentru atingerea obiectivelor climatice, iar 42% au în plan să o facă în următorii doi ani.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Impactul schimbărilor climatice asupra strategiilor şi operaţiunilor companiilor este şi el în creştere, 70% dintre liderii de business – faţă de 61% în 2023 – declarând că se aşteaptă la efecte majore în următorii trei ani, iar aproape jumătate (45%) arătând că lucrează la transformarea modelului de afaceri în sens sustenabil. Principalele acţiuni întreprinse deja ţin de utilizarea de materii prime mai sustenabile (51%), eficienţa energetică (49%) şi proiectarea de produse şi servicii ecologice (48%).

Zonele în care companiile participante la studiu au implementat sau au în plan să implementeze soluţii tehnologice sunt monitorizarea performanţei furnizorilor din perspectiva factorilor de mediu, sociali şi de guvernanţă (environment, social, governance - ESG), menţionată de 57% dintre participanţii la studiu, creşterea eficienţei operaţionale (54%), monitorizarea indicilor interni ESG (54%), dezvoltarea de produse sau servicii sustenabile (52%) şi raportarea (52%).

Liderii de business menţionează în premieră profitul şi rezilienţa lanţurilor de aprovizionare (37%) în top cinci beneficii ale iniţiativelor de sustenabilitate, alături de satisfacerea aşteptărilor consumatorilor (38%) şi ale angajaţilor (37%).

„O tendinţă notabilă identificată de studiu este convingerea tot mai răspândită în rândul echipelor de management că acţiunile pentru combaterea schimbărilor climatice pot fi şi un catalizator al inovaţiei, inclusiv prin folosirea tehnologiei, devenind evident că ele funcţionează împreună şi se pot potenţa reciproc. De altfel, organizaţiile încep să asocieze beneficii financiare tangibile iniţiativelor din sfera sustenabilităţii, care, în ediţia de anul acesta a raportului, le surclasează în premieră pe cele legate de brand şi reputaţie, ceea ce denotă o nouă etapă de maturitate în cadrul tranziţiei”, a declarat Alexandru Reff, country managing partner, Deloitte România şi Moldova.

Studiul atrage atenţia asupra faptului că investiţiile în sustenabilitate şi progresul real al tranziţiei sunt repartizate inegal. Cele mai multe companii (56%) acţionează moderat (moderate middle), urmărind să facă progrese în direcţii-cheie, cu beneficii rapide, şi doar 17% pot fi încadrate în categoria „liderilor tranziţiei” (change leaders), care au o abordare complexă şi de profunzime a sustenabilităţii, cu investiţii şi măsuri constante şi coerente.

 La polul opus, peste un sfert dintre businessuri (27%) au întreprins acţiuni minimale sau nu au acţionat deloc până în prezent, deşi, din rândul lor, peste jumătate (63%) admit că schimbările climatice au efecte care se resimt deja în strategia şi operaţiunile lor.

„Din perspectiva obiectivelor strategice asumate prin Acordul de la Paris şi Green Deal, angajamentul real pentru sustenabilitate, materializat în acţiuni de mare impact, aşa cum sunt transformarea durabilă a modelului de business sau implementarea unor criterii robuste ESG de-a lungul lanţurilor valorice, trebuie accelerat. În România, transpunerea Directivei privind raportarea corporativă în materie de sustenabilitate (CSRD) marchează intrarea într-o nouă etapă a efortului de conformare: mii de companii care activează în ţara noastră sunt vizate de raportarea non-financiară obligatorie, care are primele termene în 2025, aşadar educarea eficientă a stakeholderilor şi dezvoltarea capacităţilor de colectare de date şi de raportare sunt esenţiale pentru mediul de business”, a declarat Ovidiu Popescu, partener, Deloitte România, şi lider al practicilor de energie şi sustenabilitate.

Printre obstacolele pe care le întâmpină în demersul de a transforma sustenabil businessul, respondenţii menţionează lipsa sau insuficienţa materiilor prime sustenabile care să le susţină acţiunile (21%), precum şi nevoia de a aloca resurse mai degrabă către provocări imediate (18%), aşa cum sunt inflaţia, efectele de piaţă ale pandemiei şi ale tensiunilor geopolitice ş.a.

Studiul Deloitte CxO Sustainability Survey 2024 a fost realizat în rândul a peste 2.100 de executivi de top din 27 de ţări de pe toate continentele, cu scopul de a analiza evoluţiile în atitudinea şi acţiunile organizaţiilor din industrii diverse legate de combaterea schimbărilor climatice şi tranziţia sustenabilă. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.