Preţurile apartamentelor din marile oraşe din România au crescut cu 10,7% în decembrie 2016 comparativ aceeaşi perioadă din 2015, arată datele publicate marţi de portalul imobiliare.ro, care indică şi o majorare a puterii de cumpărare a populaţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Astfel, în ultima lună a anului trecut, proprietarii de apartamente solicitau un preţ mediu de 1.053 de euro pe metrul pătrat pentru o locuinţă, în creştere cu 10,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2015.

În decembrie 2016 s-au înregistrat creşteri şi la nivelul Capitalei. Aşadar, în luna decembrie, aşteptările vânzătorilor din Bucureşti au ajuns la o medie de 1.138 euro/mp, cu 6,5% mai mult decât în urmă cu 12 luni, când se situau la 1.069 euro/mp.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În perioada menţionată, cel mai mare salt, de 9,8%, a fost consemnat de locuinţele noi, care au ajuns la 1.175 euro/mp (faţă de 1.070 euro/mp la sfârşitul lui 2015). Apartamentele vechi, pe de altă parte, s-au apreciat cu 5,7%.

Cele mai mari creşteri s-au înregistrat în Cluj, cel mai mare oraş din Transilvania. Astfel, preţurile medii ale apartamenteleor din Cluj au consemnat o creştere de 11,4% pe parcursul anului 2016, de la 1.117 euro/mp, la finalul lui 2015, până la 1.244 euro/mp, în decembrie 2016.

Cel mai mare avans, de 11%, a fost consemnat de apartamentele vechi, care au ajuns la 1.276 euro/mp. Locuinţele noi, pe de altă parte, s-au apreciat cu 8,1%, de la 1.093 la 1.181 de euro/mp.

Timişoara a avut a doua creştere a preţurilor în 12 luni, pretenţiile vânzătorilor majorându-se cu 9,3%, la 1.027 de euro/mp. Oraşul consemnează cel mai mare avans în cazul locuinţelor noi, de 11,9% în ultimul an. 

În Constanţa, valoarea medie de listare pentru un apartament era de 968 euro/mp în decembrie 2016, cu 5,6% peste nivelul de 917 euro/mp valabil la sfârşitul lui decembrie 2015. 

În Braşov şi Iaşi, preţurile apartamentelor au înregistrat creşteri moderate. 

În oraşul de la poalele Tâmpei, un apartament costa în decembrie 2016 circa 901 euro/mp, cu 2,6% mai mult decât la finele lui decembrie 2015.

La o valoare medie de listare de 910 euro/mp, locuinţele din blocurile vechi se situează cu 3,8% peste nivelul de 877euro/mp valabil în urmă cu 12 luni.

În Iaşi, apartamentele s-au scumpit în medie cu 1,3% în ultimele 12 luni, de la 847 la 858 de euro pe metru pătrat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.