Ediţia din iunie a Forumului Global al Nicotinei a avut în prim-plan dezbaterea rolului pe care produsele cu nicotină mai puţin nocive îl pot juca în strategiile de sănătate publică. Dezbaterea a atins însă şi zone precum impactul lor economic: posibile costuri sociale şi economice ale restricţiilor de comercializare şi utilizare a alternativelor mai puţin nocive la fumat, efectul nedorit al unor reglementări excesiv de restrictive care pot descuraja tranziţia industriei către inovaţie în domeniu şi chiar dezvoltarea pieţei ilicite, prin restricţionarea anumitor categorii de produse cu risc redus.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Colin Mendelsohn, preşedinte fondator al Asociaţiei Australiene pentru Reducerea Daunelor Fumatului, este de părere că, deşi bine intenţionate, reglementările extrem de restrictive pur şi simplu nu funcţionează.

„Istoria a arătat că restricţiile dure asupra unui produs popular îl trimit pur şi simplu în subteran. Oamenii găsesc alte modalităţi de a-l obţine. Experienţa Australiei arată că politicile extrem de restrictive duc la consecinţe grave neintenţionate şi dăunătoare. Politicienii au responsabilitatea de a înţelege efectul pe care politicile pe care le susţin îl vor avea în lumea reală. Când politica eşuează, costurile – monetare sau de altă natură – pot fi semnificative. Peste 90% dintre cei 1,7 milioane de consumatori care vapează în Australia folosesc piaţa neagră, o piaţă controlată de grupări criminale care importă şi vând ţigări electronice de unică folosinţă. Aceste produse sunt total nereglementate. Traficanţii concurează unii cu alţii pentru a controla cota de piaţă, ceea ce duce chiar la conflicte armate”, a spus Colin Mendelsohn, preşedinte fondator al Asociaţiei Australiene pentru Reducerea Daunelor Tutunului.

Evenimente

27 iunie - Maraton Profit News TV - Maraton Made in Romania (ediția a II-a)
30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

Cu o cantitate deja semnificativă de informaţii obiective bazate pe ştiinţă, procesul de reglementare poate diferenţia între nivelurile diferite de risc şi poate facilita astfel accesul fumătorilor la alternative mai puţin nocive. Este o abordare ce poate genera la rândul său un impact pozitiv la nivel de societate şi strategii publice.

”Odată ce eliminăm arderea, riscul asociat cu utilizarea nicotinei scade semnificativ. Reglementarea unor produse precum ţigările electronice, produsele încălzite sau pliculeţele cu nicotină pentru uz oral ar trebui să răspundă acestor diferenţe de risc. Este foarte important, deoarece consumatorii au nevoie de cât mai multe opţiuni pentru a se îndepărta cu succes de fumat. Crearea acestui cadru într-o ţară este incredibil de importantă din punct de vedere al reglementărilor. În al doilea rând, produsele trebuie să fie sigure, să aibă standarde de calitate înaltă, care să dezvolte încrederea consumatorilor în categoria respectivă, să ştie că pot accesa produse fabricate în siguranţă şi utilizate în mod fiabil”, a declarat Summer Hanna, Head of Scientific Regulation, BAT.

Foarte importantă este responsabilitatea în comercializarea acestor produse, prin practici comerciale care să nu le facă accesibile tinerilor, derulate în locaţii pe care autorităţile le pot controla eficient, pentru a evita consecinţele nedorite.

”Ştiinţa este unul dintre cele mai puternice instrumente pe care le avem şi, credem noi, un factor cheie pentru o reglementare de succes şi realizarea unei lumi fără fum. Dar ştiinţa poate fi cu adevărat complicată, de aceea pentru mine, ca om de ştiinţă, una dintre componentele preferate a activităţii mele este să transmit aceste rezultate ştiinţifice într-un mod cât mai relevant”, a precizat Summer Hanna, Head of Scientific Regulation, BAT.

Prof. Dr. Mihaela Răescu, medic primar Stomatologie generală şi medic specialist endodonţie, a subliniat importanţa unei informări susţinute despre evoluţia cercetărilor în domeniu din partea specialiştilor în sănătate, care la rândul lor pot informa consumatorii. Dr. Răescu a menţionat că nicotina ca atare nu este nocivă, ea poate fi chiar stimulativă în anumite situaţii, dar creează dependenţă, de aceea este nevoie de un echilibru între a o utiliza conştient şi a evita problemele care pot apărea. Diferenţa între produsele cu combustie şi produsele alternative o constituie numărul de substanţe toxice care rezultă prin arderea tutunului.

”Practic, în produsele cu tutun încălzit, tutunul se încălzeşte, nu ajunge la ardere, ca în cazul ţigării tradiţionale, şi atunci numărul de compuşi toxici eliberaţi în cavitatea orală este mult scăzut. Având în vedere că de fiecare dată primul impact al fumatului este la nivelul cavităţii orale, este un lucru bun că putem examina fără durere, neinvaziv şi cu uşurinţă cavitatea orală. Orice modificare apărută la nivelul cavităţii orale ne poate semnala schimbarea atitudinii noastre faţă de ţigara tradiţională, respectiv faţă de un produs alternativ”, a precizat Prof. Dr. Mihaela Răescu, medic primar Stomatologie generală.

Concluziile exprimate de participanţii la Forumul Global al Nicotinei reafirmă nevoia unei comunicări susţinute în cadrul comunităţii ştiinţifice a datelor tot mai numeroase care susţin potenţialul de reducere a riscurilor a produselor alternative la fumat. Pentru un impact semnificativ şi la nivelul societăţii, însă, aceste dovezi ştiinţifice trebuie considerate în procesul de reglementare, dar şi comunicate în mod clar, corect şi consecvent consumatorilor, pentru ca aceştia să poată alege în mod informat opţiunea potrivită pentru înlocuirea fumatului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.