Compania australiană Kuniko a anunţat luni că a semnat un acord de investiţii în acţiuni cu producătorul auto Stellantis, pentru a sprijini dezvoltarea proiectelor sale norvegiene legate mineritul metalelor pentru baterii, transmite Reuters.
Stellantis va investi 5 milioane de euro la un preţ de emisiune de 0,467 dolari australiani pe acţiune în compania de minerit de metale pentru baterii, în schimbul unei participaţii de aproape 20%, a spus Kuniko.
Acţiunile Kuniko au crescut cu 58,1% până la 0,680 dolari pe unitate, cel mai ridicat nivel din 31 octombrie.
Conform acordului, anunţat şi de Stellantis, producătorul auto va obţine, de asemenea, 35% din sulfatul de nichel şi sulfatul de cobalt produse din proiectele de explorare ale Kuniko în Norvegia, timp de nouă ani.
Fondurile din investiţia Stellantis vor fi folosite pentru a promova proiectele Kuniko de explorare a metalelor pentru baterii din zona industrială şi verde din Norvegia, a spus compania.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.