Spitalul Clinic Sanador a investit un milion de euro într-un angiograf de ultimă generaţie Philips Azurion 7, unic în Romania, unde pot fi trataţi pacienţii cu afecţiuni arteriale, cu ajutorul tehnicilor endovasculare.
Platforma permite evaluarea arterelor din întregul organism şi tratarea întregii game de afecţiuni arteriale, atât la nivelul cordului, cât şi în afara sferei cardiace, afecţiuni la nivelul vaselor periferice şi cerebrale.
Până acum, la Spitalul Clinic Sanador au fost efectuate peste 200 de intervenţii medicale cu noul angiograf.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Pe măsură ce tehnologia medicală avansează este necesar să ne actualizăm în permanenţă echipamentele medicale. În prezent, suntem singurul spital din România dotat cu acest echipament de ultima generaţie”, a declarat Doris Andronescu, director general Sanador.
Philips Azurion oferă o calitate înaltă a imaginilor, cu doze minime de radiaţii, potrivit companiei. Pentru dezvoltarea sa, compania a lucrat cu spitale din întreaga lume, timp de mai mulţi ani.
”Datorită calităţii înalte a imaginii, medicii pot vizualiza întreaga hartă vasculară a zonei dorite utilizând o doză minimă de substanţă de contrast. Cu noua tehnologie, afecţiunile vasculare pot fi tratate mult mai eficient, iar recuperarea pacienţilor are loc mult mai rapid”, spun oficialii Sanador.
Printre afecţiunile care pot fi evaluate şi tratate cu ajutorul angiografului sunt: bolile coronariene, suferinţele vasculare aortice, bolile vasculare severe la nivelul sistemului circulator cerebral, aritmiile cardiace şi arteriopatiile periferice.
Alte grupe de pacienţi care pot beneficia de avantajele acestei platforme medicale avansate sunt reprezentate de pacienţii cu tumori maligne cu metastază la nivel hepatic şi cei cu angiodisplazie, care necesită embolizări arteriale digestive în vederea opririi hemoragiilor digestive.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.