Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi seară, că, în două zile, echipele care se ocupă de defrişare pe Valea Oltului au tăiat peste 1.300 de arbori. La ora 20.00 s-a redeschis traficul.
”Sectorul Boiţa- Lazaret al DN7 a fost redeschis circulaţiei de la ora 20.00, potrivit calendarului de lucrări anunţat. Lucrările vor fi reluate mâine dimineaţă începând cu ora 6.00”, a transmis, marţi seară, ministrul Transporturilor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sorin Grindeanu a precizat că, în două zile, echipele care se ocupă de defrişare au tăiat peste 1.300 de arbori şi au avansat cu drumurile tehnologice care permit accesul la zonele înalte ale versantului.
”Pe măsură ce accesul la zonele de lucru va fi mai facil, viteza lucrărilor de defrişare va creşte”, adaugă ministrul.
Lucrările au început luni şi sunt programate să dureze o lună Traficul este închis zilnic, în intervalul 06.00 – 20.00.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.