Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a declarat că bucureştenii sunt nemulţumiţi de frecvenţa scăzută cu care circulă metroul, din cauza contractului de mentenanţă la Metrorex care nu a fost plătit. El a mai spus că anul trecut de exemplu Metrorex nu a avut buget şi că s-a săturat ca mereu Ministerul, Guvernul să vină de fiecare dată să aloce bani pentru a acoperi găurile companiei. Ministrul a adăugat că e dispus să aibă o discuţie cu Primăria Capitalei dacă doreşte să preia gestiunea transportului în comun în Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Ne aflăm într-o situaţie în care de fiecare când avem un anumit disconfort pe care îl vedem cu toţii, al bucureştenilor, faptul că avem această frecvenţă mai scăzută la metrou. Acest disconfort al bucureştenilor, din cauza acelui contract de mentenanţă care nu a fost plătit, fiindcă una din cauze ar fi că anul trecut de exemplu Metrorex nu a avut buget. E singura companie din coordonarea Ministerului Transporturilor care nu a avut buget. Eu cred că efectele se văd şi anul acesta. Un contract aşa de prost din punctul de vedere al celui cu care s-a semnat, o anumită companie, a fost reînnoit la sfârşitul anului trecut, nu? Pe o durată de încă 15 ani, în condiţiile în care nu au apărut peste noapte la Metrorex. Tot timpul au fost anumite întârzieri la plată. Asta nu înseamnă şi nu vreau să fiu înţeles greşit că Metrorexul, dacă a semnat un contract, nu trebuie să se ţină de termenii acelui contract. Trebuie să se ţină de termenii acelui contract”, a afirmat Sorin Grindeanu, luni, după semnarea contractului pentru pentru proiectarea şi execuţia Secţiunii 3 a Autostrăzii Sibiu-Piteşti la sediul MTI.

Ministrul Transporturilor a mai precizat că soluţia nu este acoperirea găurilor financiare ale Metrorex, ci alcătuirea unui plan de management bine pus la punct.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

„Pe de altă parte, m-am săturat şi eu şi alţii, sunt convins că şi dvs, ca acest disconfort pe care îl au bucureştenii să fie folosit ca un fel de mijloc de presiune asupra Ministerului, Guvernlui, în a veni de fiecare dată cu bani ca să astupăm anumite găuri de la Metrorex. Nu asta este soluţia. Soluţia este ca totuşi, într-un final, şi lucrul acesta se va întâmpla în acest semestru, până la sfârşitul anului, ca acolo să existe un plan foarte bine pus la punct legat de management, de cum vor arăta toţi indicatorii economici, fiindcă bugetul statului nu poate să vină de fiecare dată să acopere minusul pe care Metrorexul în are”, a completat Grindeanu.

„Am mai spus acest lucru – de ce nu se plăteşte de la bugetul statului transportul în comun la Cluj, la Iaşi, la Craiova, la Timişoara?”, s-a întrebat social-democratul.

„Eu sunt deschis să am o discuţie cu Primăria Generală a Bucureştiului, dacă îşi doresc acest lucru, astfel încât totuşi transportul în comun în Bucureşti să fie în gestiunea Municipiului Bucureşti. Legea poate fi făcută în aşa mod încât, şi nu vreau să fiu înţeles greşit, tot acest transport e de interes naţional, se pot găsi soluţii. Dar de ce să plătească un moldovean pentru transport? Ştiu că supăr bucureştenii acum, dar nu e corect. De ce am spus că până la sfârşitul anului? Pentru că aşa cum ştiţi, vineri, a fost termenul de la care au început să curgă cele 30 de zile pentru depunerea de CV-uri pentru selecţia pe 109 la cinci companii, printre care şi Metrorex. Nu mă voi şi nu dau înapoi. E un calendar pentru toate companiile. De ce am subliniat lucrul acesta? Pentru că mă aştept de la viitorul Consiliu de Administraţie şi de la viitorul director general care îşi va prezenta planul de management în Consiliul de Administraţie selectat pe 109 ca aceste practici legate de sumele de bani care se tot aşteaptă de la bugetul statului să se diminueze şi să se elimine în timp. Aproximativ 700 milioane au cerut cei de la Metrorex, pe diverse capitole, şi subvenţia şi alte capitole. Totalul este de aproximativ 700 de milioane”, a conchis ministrul Transporturilor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.