Sistemul Medical MedLife, cel mai mare jucător pe piaţa de servicii medicale private din România, a anunţat luni că achiziţionează integral acţiunile Spitalului Lotus din Ploieşti, cel mai important furnizor de servicii medicale private din judeţul Prahova, care asigură servicii integrate de ambulatoriu, imagistică, laborator, spitalizare şi maternitate.
Prin preluarea spitalului Lotus, grupul MedLife ajunge la un portofoliu de 25 de companii achiziţionate, ultima tranzacţie anunţată fiind laboratorul OncoTeam, din Bucureşti.
Spitalul cuprinde 22 de paturi în 12 rezerve, două săli de terapie intensivă şi un bloc operator cu două săli de operaţie. Partea de ambulatoriu este dotată cu nouă cabinete de consultaţii, care acoperă 21 de specialităţi medicale, dar şi cu un departament complet de radiologie şi imagistică medicală dotat cu aparatură de ultimă generaţie. Totodată, unitatea cuprinde şi un laborator, care efectuează peste 500 cele mai complexe teste medicale.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În 2018, spitalul Lotus a deservit cca 100.000 de pacienţi. Compania are în prezent peste 135 de medici şi asistente şi a înregistrat la nivelul anului 2018 o cifră de afaceri de 3,9 milioane euro.
“Suntem prezenţi pe piaţa de servicii medicale din Ploieşti de trei ani, printr-o hyperclinică, iar odată cu finalizarea acestei tranzacţii, vom putea oferi prahovenilor şi zecilor de mii de clienţi din companii servicii medicale integrate, de la ambulatoriu, laborator, imagistică şi spitalizare. Totodată, acest parteneriat este şi o dovadă a angajamentului nostru pe termen lung faţă de investitori de a ne continua expansiunea prin achiziţii. Este al doilea pas după OncoTeam dintr-o serie mai mare de tranzacţii pe care sperăm să le semnăm până la finele acestui an”, a declarat Mihai Marcu, preşedinte şi CEO MedLife.
Tranzacţia a fost intermediata de Deloitte Romania, prin Ioana Filipescu, Partener Corporate Finance.
“Avem numeroase cereri de la marile corporaţii cu angajaţi la nivel naţional de a-şi putea trimite angajaţii pentru servicii de prevenţie către clinici cu o siglă unică în toate oraşele mari. Iar pentru că investim permanent în dezoltare şi inovaţie, ne pregătim pentru lansarea unor servicii în premieră naţională de monitorizare a sănătăţii angajaţilor companiilor, concomitent cu cele mai moderne concepte privind corelarea dintre sănătate şi performanţă”, a completat Mihai Marcu.
MedLife este cel mai mare furnizor de servicii private de sănătate din România. Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare baza de clienţi pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din ţară.
Acţiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacţionare pe piaţa reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori Bucureşti, Categoria Premium, având simbolul de tranzacţionare ″M″.
Începând cu 2009 a deschis sau a achiziţionat peste 83 de unităţi medicale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.