Sindicatele italiene au convocat o grevă de o zi, pe 18 octombrie, pentru lucrătorii metalurgici de la Stellantis şi furnizorii săi locali pentru a protesta împotriva scăderii producţiei producătorului de automobile în ţară, a declarat marţi şeful sindicatului UILM, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Majoritatea fabricilor Stellantis din Italia au înregistrat o scădere puternică a producţiei în prima jumătate a anului, potrivit datelor sindicatului FIM-CISL, cu o scădere generală de 25%.

Sindicatul se aşteaptă acum ca Stellantis să producă puţin peste jumătate de milion de vehicule în Italia în acest an, faţă de 751.000 în 2023.

”Situaţia este rea, foarte rea”, a declarat Rocco Palombella de la UILM, la o conferinţă de presă cu liderii FIOM şi FIM-CISL, celelalte două sindicate principale ale metalurgiştilor din Italia.

Operaţiunile la unităţile italiene ale Stellantis au fost oprite în mod repetat în ultimele luni, în principal din cauza cererii slabe de pe piaţă, în special pentru vehiculele electrice, lucrătorii fiind puşi în scheme de concediu, finanţate parţial din bani publici.

Grupul a purtat discuţii de luni de zile cu guvernul italian cu privire la un plan de a creşte producţia din ţară înapoi la un milion de vehicule până la sfârşitul acestui deceniu, dar nu a existat niciun acord până acum.

Între timp, Roma a început, de asemenea, discuţii cu producătorii auto chinezi pentru a atrage noi producători să se alăture Stellantis, singurul mare constructor auto din Italia.

Palombella a spus că sindicatele au îndoieli cu privire la strategia guvernului de a atrage un nou producător de automobile, în timp ce au cerut Stellantis să-şi crească producţia, pe fondul cererii slabe de pe piaţă.

El a criticat, de asemenea, o schemă de stimulente pentru achiziţionarea de maşini, lansată de guvern la începutul acestui an.

”Schema nu a funcţionat”, a spus Palombella.

De asemenea, Stellantis se confruntă cu o potenţială grevă a sindicatului United Auto Workers din Statele Unite, care acuză grupul de încălcarea promisiunilor contractuale.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.