Vicepremierul Sevil Shhaideh a declarat, joi, la Galaţi, că de anul viitor impozitul pe venit va constitui sursă de finanţare a bugetului local, iar statul va asigura cote defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale numai dacă nu se va realiza un anumit prag.
Vicepremierul şi ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Sevil Shhaideh, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că i-a informat pe primarii din judeţ că de anul viitor impozitul pe venit va constitui sursă de finanţare a bugetului local.
"Am prezentat modul de finanţare, începând cu 1 ianuarie 2018, respectiv impozitul pe venit, care, de la acea dată, va constitui sursă a bugetului local, iar finanţarea secţiunilor de funcţionare se va realiza în funcţie de un prag de 750 de lei pe locuitor. Acolo unde acest prag înmulţit cu numărul de locuitori nu este realizat din veniturile proprii, abia acolo statul va asigura cote defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale astfel încât să nu mai avem niciun fel de problemă cu funcţionarea autorităţilor locale”, a precizat ministrul Dezvoltării Regionale.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Vicepremierul a participat, joi, la Galaţi, la o întâlnire cu reprezentanţii autorităţilor publice locale din judeţul Galaţi şi ai altor instituţii publice interesate de accesarea proiectelor cu finanţare nerambursabilă în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală şi în cadrul programelor de finanţare ale Uniunii Europene.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.