Vicepremierul Sevil Shhaideh a declarat, marţi, într-o întrevedere cu Kazatsay Zoltan, adjunctul directorului general pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Comisia Europeană, că guvernul şi-a propus finalizarea procedurilor de acreditare a autorităţilor de management pentru fondurile europene până pe 1 iulie astfel încât nivelul sumelor de rambursat de către CE să ajungă la 5,2 miliarde de euro la finele anului 2017.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Pe agenda discuţiilor dintre vicepremierul Sevil Shhaideh şi  Kazatsay Zoltán, director general adjunct în Directoratul General pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune s-au aflat desemnarea autorităţilor de management ale programelor europene, absorbţia fondurilor UE din exerciţiul 2014-2020, cooperarea în domeniul IT, stadiul reformei administraţiei publice şi managementul resurselor umane în sectorul public.

„Am început anul 2017 foarte activ. Încă din primele zile, am stabilit ce avem de făcut ca să recuperăm întârzierile legate de fondurile europene. Tot ceea ce nu s-a făcut anul trecut încercăm sa facem noi în câteva luni, astfel încât la finalul anului să avem sume de rambursat de la Comisia Europeană de 5,2 mld euro. În acest sens, ne-am propus ca, până la 1 iulie, procesul de acreditare a autorităţilor de management să fie definitivat. Reorganizarea Ministerului s-a realizat cu scopul accelerării absorbţiei fondurilor europene. Astfel, am inclus în fişele de post pentru  personalul alocat autorităţilor de management criterii de performanţă. Fiecare angajat cu atribuţii în domeniu are, şi este o premieră, obiective şi termene clare de respectat. În felul acesta, reuşim să motivăm şi să responsabilizăm întregul aparat si să ne respectăm angajamentele luate”, a declarat viceprim-ministrul Sevil Shhaideh în cadrul întâlnirii.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Pentru programele europene din cadrul financiar european 2014-2020, au fost desemnate autorităţi implicate în managementul şi controlul a trei programe, toate gestionate la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

”Zoltán Kazatsay, director general adjunct DG EMPL, a subliniat că România trebuie să continue reformele şi să accelereze absorbţia fondurilor europene, şi a dat asigurări de toată disponibilitatea şi deschiderea în vederea unei colaborări fructuoase între cele două instituţii”, transmite MDRAPFE.

La întâlnire au participat, de asemenea, secretari de stat din cadrul MDRAPFE şi reprezentanţi ai Secretariatului General al Guvernului, cu care ministerul colaborează în aceste domenii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.