Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) vrea să achiziţioneze routere în valoare de 7,39 milioane euro, potrivit unui anunţ publicat pe platforma online de achiziţii publice SICAP.
”Obiectul achiziţiei constă în furnizarea de echipamente securizate de tip router pentru telecomunicaţii speciale / infrastructuri critice”, se arată în anunţ.
Media cifrei de afaceri a unei firme interesate să participe la licitaţie, pe ultimii 3 ani (2016, 2017 şi 2018), trebuie să fie de cel puţin 1,3715 milioane euro, fără TVA.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În plus, firma interesată trebuie să fi livrat în ultimii cinci ani, calculaţi până la data limită de depunere a candidaturii, produse similare cu cele ce fac obiectul procedurii de achiziţie.
Tipul procedurii de achiziţie este ”procedură competitivă cu negociere”, iar achizitia implică incheierea unui acord-cadru de 24 luni.
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 23 mai, iar data de deschidere a ofertelor este 6 iunie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.