Şeful grupului austriac de petrol şi gaze OMV, Alfred Stern, a declarat joi că taxa excepţională planificată de UE ar putea avea un impact uriaş asupra companiilor energetice şi a criticat bazarea propunerii pe profiturile din ultimii trei ani, care nu au fost obţinute în vremuri normale, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Vom fi cu ochii pe acest lucru, deoarece poate avea deja un impact masiv”, a spus Alfred Stern jurnaliştilor, adăugând că specificul propunerii nu a fost încă stabilit, aşa că este dificil de estimat impactul exact.

Conform planurilor UE anunţate miercuri, profiturile excesive ale companiilor energetice vor fi eliminate şi redistribuite, pentru a uşura povara consumatorilor.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit proiectului de propunere, companiile energetice ar plăti o taxă de solidaritate de 33% pentru orice profit pentru anul curent care ar fi cu 20% peste media ultimilor trei ani.

Stern a spus că nu are sens să folosim ultimii trei ani pentru medie, deoarece 2019-2021 au fost marcaţi de pandemia de coronavirus, iar preţurile petrolului la acea vreme erau sub 25 de dolari pe baril, iar preţul gazului era sub 10 euro pe megawat oră.

”În această perioadă, au existat multe companii de petrol şi gaze care au avut probleme mari”, a adăugat el.

Analiştii în domeniul energiei de la firma de cercetare Redburn au spus că taxa se va aplica probabil doar profiturilor impozabile europene.

”Având în vedere că producţia din amonte în UE este relativ neglijabilă, ne-am aştepta ca aceasta să fie aplicată în principal în aval şi în special în rafinare”, au scris aceştia într-o analiză.

Calculele care utilizează procentul din câştigurile din 2022 înainte de dobândă, taxe, depreciere şi amortizare (EBITDA) din rafinarea europeană arată că firma portugheză de petrol şi gaze Galp Energia este cea mai expusă la noua taxă, urmată de OMV, potrivit analiştilor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.