Metrorex, compania de stat care administrează reţeaua de metrou din Bucureşti, a deblocat rapid, săptămâna trecută, situaţia în care a fost pusă poprire pe unele conturi pentru recuperarea unei datorii de 15,118 milioane lei, fără TVA, către asocierea condusă de firma italiană Astalid, potrivit răspunsului trimis de directorul general al companiei, Dumitru Şodolescu, la solicitarea News.ro.
În august 2015, asocierea Astaldi– FCC Construccion – Delta Antrepriză de Construcţii şi Montaj ‘93 – A.B. Construct, care a construieşte secţiunea Râul Doamnei - Eroilor din Magistrala 5, a introdus pe rolul Tribunalului Bucureşti o acţiune în justiţie împotriva Metrorex.
Acţiunea a avut ca obiect obligarea Metrorex la plata sumei de 15,118 milioane lei, fără TVA, reprezentând ajustări de preţ datorate asocierii pentru perioada cuprinsă între 1 aprilie 2012 şi 31 octombrie 2013. Anul trecut s-a pronunţat hotărârea judecătorească definitivă şi favorabilă asocierii.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Pentru recuperarea banilor a fost pusă poprire săptămâna trecută pe unele conturi. Situaţia a fost însă deblocată imediat de Metrorex prin plăţile efectuate. Menţionăm că această neînţelegere contractuală nu a afectat activitatea Metrorex şi nici derularea lucrărilor cu asocierea Astaldi S.p.A – FCC Construccion S.A. – Delta Antrepriză de Construcţii şi Montaj ‘93 S.R.L. – A.B. Construct S.R.L.”, a declarat directorul general al Metrorex, la solicitarea News.ro.
Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a început recent o anchetă vizând investiţiile făcute din fonduri europene pentru Magistrala 5 de metrou din Bucureşti, potrivit RFI.
Lucrările la Magistrala 5 au început în 2011, primul termen de finalizare a lucrărilor fiind 2014. Termenul a fost amânat de mai multe ori, în luna noiembrie 2016 autorităţile susţinând că lucrările vor fi terminate la finalul anului 2017.
Proiectul Magistrala 5 de metrou - Secţiunea Râul Doamnei - Eroilor (PS Operă) inclusiv Valea Ialomiţei va avea o lungime totală de aproape şapte kilometri, un număr de 10 staţii şi un depou. Valoarea totală a proiectului este de circa 3,12 miliarde lei cu TVA.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...