Două firme de ”robotaxiuri” au primit aprobare pentru a începe să ofere servicii de transport contra cost cu vehicule autonome în oraşul american San Francisco, transmite BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Mişcarea marchează o expansiune majoră pentru companii, care anterior se confruntau cu limite cu privire la momentul sau unde îi puteau taxa pe clienţi pentru călătorii.

Aprobarea autorităţilor de reglementare a venit în ciuda obiecţiilor din partea poliţiei şi a oficialilor de pompieri, activişti şi alţii.

Analiştii spun că decizia ar putea introduce o nouă eră pentru serviciile auto fără şofer.

Waymo, care este parte a grupului Alphabet, ca şi cu Google, şi oferă călătorii gratuite cu maşinile sale fără şofer de anul trecut în toată reţeau rutieră din San Francisco, a numit decizia ”adevăratul început al operaţiunilor noastre comerciale din San Francisco”.

Rivalul Cruise, o filială a gigantului auto General Motors, care a prezis că afacerea ar putea genera venituri anuale de 1 miliard de dolari până în 2025, a descris momentul drept ”o etapă istorică a industriei”.

Serviciile de transport cu maşini fără şofer au întârziat să se ridice la înălţimea promisiunilor de transformare a transportului, care au însoţit începutul dezvoltării lor în urmă cu mai bine de un deceniu.

Acestea au fost blocate de erori tehnologice, temerile legate de siguranţă şi accidentele importante în care sunt implicate vehicule.

Comisia de Utilităţi Publice din California a amânat de două ori votul şi a audiat joi mai mult de şase ore de mărturii din partea publicului, inclusiv din partea susţinătorilor şi criticilor.

Consiliul de administraţie a aprobat extinderea cu 3-1.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.